Doliu în lumea cinematografiei. Regizorul cubanez Juan Carlos Tabio a murit

header image

Regizorul cubanez Juan Carlos Tabio s-a stins din viață, au anunţat Institutul de Artă Cinematografică din Cuba (ICAIC) şi ziarul oficial al Partidului Comunist din această ţară, Granma, informează marţi DPA, potrivit Agerpres.

Juan Carlos Tabio a murit luni dimineață, dar nu a fost menţionată cauza decesului.

Regizorul s-a născut în anul 1943. S-a remarcat pe plan internaţional în special prin filmul ‘„Strawberry and Chocolate’”, pe care l-a regizat împreună cu Tomas Gutierrez Alea.

Pelicula, care a tratat subiectul homosexualităţii, tabu la acea vreme, a fost recompensată cu Ursul de Argint la Berlinala din 1994.

Tabio a primit Premiul Naţional al Cinematografiei din ţara sa (anul 2014).

„Opera sa face parte din istoria transcendentă a cinematografiei cubaneze, ca o reflectare a identităţii unei naţiuni”, a scris ICAIC.

A murit Nikolai Antoshkin, eroul care a supraviețuit dezastrului de la Cernobîl. Bărbatul era infectat cu COVID-19

Generalul Nikolai Antoshkin, unul dintre oamenii care au ajutat la oprirea dezastrului de la Cernobîl, s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Se afla în spital din cauza infectării cu noul coronavirus.

Nikolai Antoshkin era parlamentar din partea partidului Rusia unuită și a condus operaţiunea în urma căreia a fost stins focul de la centrala nucleară de la Cernobîl.

Generalul Nikolai Antoshkin a fost răpus de COVID-19

Preşedintele parlamentului rus a anunțat că a murit după „o boală grea”, potrivit The New York Times, citat de Digi24.

Generalul Nikolai Antoshkin era deputat al partidului de guvernământ Rusia Unită din 2014. A reușit să spuraviețuiască dezastrului de la Cernobîl, dar a murit după ce s-a infectat cu COVID-19.

arta cinematografie cubanez institut JUAN CARLOS mort regizor