Dinamo, record de bilete virtuale vândute! „Câinii” au vândut aproape 30.000 de tichete pentru meciul cu Chindia | EXCLUSIV

header image

Fanii lui Dinamo fac în continuare lucruri extraordinare! Suporterii s-au mobilizat fantastic și au bătut propriul record de bilete vârtuale vândute, după ce s-au vândut până acum aproape 30.000 de tichete pentru meciul cu Chindia.

ProSporta aflat că până acum s-au dat 27.800 de tichete virtuale pentru partida cu echipa antrenată de Emil Săndoi, de departe cea mai bună cifră pentru „câini”, de când meciurile se joacă fără spectatori. Dinamo și Chindia se vor întâlni sâmbătă, de la ora 20:00, LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.

Precedentul record al fanilor lui Dinamo era de 20.000 de bilete virtuale, însă acelea au fost date în starea de urgență, pentru un meci jucat pe Play Station, cu Craiova.

Dinamo, record de bilete virtuale vândute! S-au dat 27.800 de tichete pentru meciul cu Chindia

Dinamo a vândut până acum 27.800 de tichete pentru meciul cu Chindia, iar fanii speră să umple Arena Națională cu bilete virtuale, în condițiile în care mai sunt trei zile până la prima partidă de pe teren propriu din 2021.

Un tichet costă doar 5 lei, așa cum s-a întâmplat la toate meciurile lui Dinamo jucate în pandemie de coronavirus.

În plus, PCH luptă pe toate fronturile, iar ultrașii au emis un comunicat de presă în care a anunțat că DDB a plătit datoria către Kristian Kostrna și Sebastian Moga, dar și alte litigii cu foștii angajați ai clubului.

Fanii au evitat pe ultima sută de metrio nouă depunctare: Sebasitan Moga a încasat 20.000 de euro, iar Kristian Kostrna a primit suma de 8.000 de euro.

Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, a dezvăluit că azi, 13 ianuarie, era termenul limită la care Dinamo trebuie să achite datoriile către Sebastian Moga și Kristin Kostrna, fotbalistul în vârstă de 27 de ani care a adunat 10 meciuri în tricoul roș-albilor.

arena nationala bilete virtuale dinamo chindia dinamo fani dinamo suporteri fani