Dinamo, lovită din toate părțile! Meciul cu Voluntari ar putea să fie ultimul pe arena din „Ștefan cel Mare”

header image

Încă o lovitură grea pentru Dinamo ar putea să vină după meciul cu Volutari, care ar putea să fie ultimul pe stadionul din „Ștefan cel Mare” pentru „câini”.

Dinamo joacă diseară, de la ora 20:30, meciul cu FC Voluntari, partida urmând a se disputa pe stadionul din cartierul bucureștean „Ștefan cel Mare”. Meciul se joacă în contextul în care fotbaliștii sunt neplătiți de patru luni, Cosmin Contra este pe punctul de a pleca, iar fanii sunt dezamăgiți de promisiunile conducerii spaniole, dar și de rezultatele slabe ale echipei, Dinamo clasându-se pe penultimul loc în clasament.

Pablo Cortacero nu s-a ținut de cuvânt nici după ce a promis că Dinamo va juca doar pe Arena Națională. Având în vedere că echipa găsește bani cu greu pentru testele de COVID, deplasări și baremul pentru arbitri, este de înțeles de ce a fost preferat stadionul din „Groapă”, deși se află într-o stare jalnică.

Un meci pe Arena Națională costă 25.000 de euro, iar unul în „Ștefan cel Mare” este de 12 ori mai ieftin. Chiar și așa, partida cu voluntari poate fi ultima în casa istorcă a „câinilor roșii”. Conform GSP, autoritățile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne s-au sesizat și ei vizavi de situația din prezent de la Dinamo.

Meciul Dinamo – Voluntari ar putea să fie ultimul pe arena din „Ștefan cel Mare” pentru „câini”

Având în vedere că Dinamo are datorii și la stat neplătite, pentru care poate pierde la șase puncte prin depunctare, roș-albii au intrat, indirect, sub lupa Corpului de Control al ministerului. Astfel, MAI nu vrea să-și mai lege numele de un club care nu-și plătește datoriile către stat.

Conform sursei citate există riscul interdicției aplicate dinamoviștilor de a mai juca pe arena centrală, chiar dacă ministrul Marcel Vela a manifestat deschidere în acest an către Dinamo, primindu-i în audiență pe Dorin Șerdean, Cornel Țălnar și Rufo Collado, în preajma preluării grupării de către managementul spaniol. În plus, a promis ajutor în vederea soluționării situației noului stadion, care ar trebui să se construiască din 2021 pe locul vechiului „Velodrom”. Dar în condițiile în care spaniolii lui Pablo Cortacero au implicat clubul în situații penibile, nimeni nu vrea să se mai asocieze de Dinamo!

„Parcă au viruși! De fiecare dată când întreabă pentru vreun contract de sponsorizare sau surse de finanțare, li se închide ușa în nas, nu vrea nimeni să-și lege numele de actualul Dinamo. E dezastru! Mai rău decât pe vremea lui Negoiță, înainte de insolvență, mai rău decât în primăvară”, au povestit surse din interior și oameni apropiați clubului.

arena dinamo meci stadion voluntari