Dezastru în Japonia. Covid-19 face ravagii în capitala Tokyo, iar ninsorile abundente lovesc țara!

header image

Covid-19 face ravagii în Japonia, iar ninsorile abundente lovesc țara! Un sistem de presiune scăzută este prognozat să aducă o cantitate însemnată de zăpadă, vânt intens şi condiţii severe de viscol în regiunile situate de-a lungul Mării Japoniei, au avertizat meteorologii niponi.

Deja insula Hokkaido a fost lovită de viscol şi vânt susţinut. Aproximativ 100 de zboruri şi 217 curse feroviare sunt anulate, potrivit ziarului local Hokkaido Shimbun.

Transportul, la pământ. Zăpadă de 80 centimetri!

Agenţia de Meteorologie din Japonia a emis avertizări de viscol şi căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare, cu risc de întrerupere a traficului în regiuni de pe coasta Mării Japoniei. Agenţia a prognozat că furtuna de iarnă va continua să afecteze ţară până duminică. Aproximativ 460 de zboruri au fost anulate pentru întreaga zi de joi, iar două companii aeriene importante – Japan Airlines şi All Nippon Airways – au decis deja să oprească 86 de zboruri pentru vineri.

O cantitate de zăpadă de până la 80 de centimetri este prognozată pentru regiunea Hokuriku şi de până la 70 de centimetri pentru regiunea Tokai în următoarele 24 de ore, până vineri dimineaţă.

Tokyo, 2447 de cazuri Covid-19

În același timp, capitala Tokyo a raportat alte 2.447 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cea mai mare cifră zilnică înregistrată pentru a doua zi consecutiv. Cifra anunţată joi depăşeşte cu mult recordul zilnic anterior, stabilit miercuri, de 1.591 de cazuri. Deşi mai puţin afectată de pandemie decât multe alte ţări, Japonia a înregistrat miercuri, pentru prima dată, 6.000 de noi infecţii zilnice.

Prim-ministrul Yoshihide Suga este aşteptat să declare o nouă stare de urgenţă pentru capitală şi regiunea limitrofă. Propunerea pentru instituirea unei noi stări de urgenţă începând din 8 ianuarie până la 7 februarie a fost aprobată în cadrul unei întruniri care a avut loc joi dimineaţă, a declarat ministrul Economiei, Yasutoshi Nishimura.

avioane covid japonia ninsori tokyo viscol