Dennis Man, dezamăgit deși FCSB a învins FC Voluntari. „Văd că oamenii se răzbună pe mine”. Mesaj emoționant pentru Mihai Pintilii

header image

FCSB a câștigat cu 2-1 duelul cu FC Voluntari și se află pe primul loc la patru puncte de CFR Cluj, principala urmăritoare. Dennis Man a pus din nou umărul la victoria echipei sale. A deschis scorul și a ajuns la reușita cu numărul 14 din acest campionat. Jucătorul nu a fost foarte bucuros la interviurile de la finalul partidei. Nu înțelege de ce „oamenii se răzbună” pe el.

FCSB a dominat la început până la final partida cu FC Voluntari. Dennis Man și Florin Tănase au adus marcat pentru gazde, dar jucătorii lui Toni Petrea au avut emoții pe final, după ce oaspeții au redus din handicap.

„Importante sunt cele trei puncte, mergem încrezători înainte, a fost un meci greu, s-a resimţit oboseala de la meciul trecut, au fost puţine zile de recuperare, dar nu avem ce face. E mai greu să te menţii, importante sunt cele trei puncte şi mutăm presiunea pe CFR. CFR-ul are un lot valoros şi foarte mare, cu jucători buni, nu ştiu dacă plecarea lui Djokovic e o problemă pentru ei. Important e ca noi să ne câştigăm meciurile pe care le avem şi să punem puncte în clasament” a declarat Dennis Man.

Mesaj emoționat pentru Mihai Pintilii

Dennis Man a marcat cu FC Voluntari golul cu numărul 14 din acest campionat și i-a dedicat reușita lui Mihai Pintilii. Zestrea lui putea să fie și mai mare, dar Florin Tănase nu l-a lăsat să execute o lovitură de la 11 metri.

„Pintilii trece prin momente grele în familia lui, suntem alături de el, îl susţinem cu toată inima şi victoria asta i-o dedicăm lui”, a mai spus cel mai bun marcator al FCSB.

„Văd că oamenii se răzbună pe mine”

Dennis Man a avut și un mesaj pentru contestatarii săi. Spune că oamenii au reacționat agresiv când au citit în ziare că are oferte de multe milioane de euro.

„Nu ştiu de nicio ofertă, văd şi eu prin ziare ce se scrie, sunt zilnic transferat pe la toate echipele din Europa, dar nu sunt eu de vină şi nu e problema mea asta. Văd că oamenii se răzbună pe mine, dar eu încerc să-mi fac treaba pe teren, nu mă gândesc la un transfer acum. Î

ncerc să-mi văd de treaba mea, să dau totul cât timp sunt aici şi să las la o parte transferurile şi ce se scrie zi de zi. La sfârşitul campionatului să dea Dumnezeu să ieşim campioni şi vom vedea pe ce drum vom merge”, a mai spus Man

cfr cluj dennis man fcsb florin tanase mihai pintilii