Denis Haruț semnează ACUM contractul cu FCSB! Toate detaliile mutării

header image

Denis Haruț, fundașul în vârstă de 21 de ani, este noul jucător al lui FCSB. Acesta se va prezenta din clipă în clipă, la baza sportivă din Berceni, pentru a semna contractul.

UPDATE 20:25: Valeriu Argăseală, președintele FCSB, a ajuns la baza sportivă din Berceni, urmând să își facă apariția și Denis Haruț alături de impresarul Florin Vulturar.


Deși a jucat mai mult pe postul de fundaș dreapta la FC Botoșani, Denis Haruț ar putea fi folosit la FCSB ca fundaș central, postul veșnic problematic al roș-albaștrilor.

Chiar și finanțatorul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime a declarat că Denis Haruțar putea să o ajute pe FCSB din acest punct de vedere.

Denis Haruț semnează cu FCSB

Deși Valeriu Iftime a declarat că nu vrea să îl cedeze pe Denis Haruțîn schimbul unei sume mai mici de 800 de mii de euro, iar Gigi Becali oferea doar 600 de mii, cei doi patroni au ajuns la un consens și tranzacția se va face în cele din urmă pe 700 de mii, iar FC Botoșani va păstra 20% procente dintr-un viitor transfer.

Denis Haruț nu se teme de Gigi Becali

După ce Gigi Becali și Valeriu Iftime s-au înțeles pentru transferul fundașului, Denis Haruț a asigurat că nu se va lăsa afectat de criticile patronului de la FCSB.

„Au mai existat oferte pentru mine şi din ţară şi din străinătate. Nu pot să spun de unde. Am discutat şi cu Marius Croitoru şi cu familia mea, iar decizia mea a fost aceasta. Eu am foarte multă încredere în mine, nu mă duc cu teamă la FCSB şi sunt foarte ambiţios. Nu mă gândesc la criticile patronului, nu am această problemă”, a spus Denis Haruț, potrivit Telekom Sport.

Denis Haruț fc botosani fcsb gigi becali liga 1 valeriu iftime