Denis Alibec, taxat de Sorin Cârțu. „Ne-a adus aminte de vechile metehne! Intrai în niște conflicte cu el…” | EXCLUSIV ProSport LIVE

header image

Denis Alibec a fost taxat de Sorin Cârțu în cadrul emisiunii ProSport LIVE, după ce atacantul nu s-a ridicat la nivelul așteptat la meciul Irlanda de Nord – România 1-1.

Denis Alibec nu l-a impresionat pe Sorin Cârțu în meciurile jucate de echipa națională a României din luna noiembrie, iar președintele lui CS U Craiovasusține că și-a adus aminte de vechile metehne ale atacantului.

Totodată, Sorin Cârțu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Eric Bicfalvi, fotbalistul care a înscris golul de 1-1și a dus-o pe echipa națională a României în urna 2 de la tragerea al sorți pentru preliminariile europene din CM 2022.

Sorin Cârțu l-a taxat pe Denis Alibec după Irlanda de Nord – România 1-1

„Dan Nistor poate juca oriunde în partea din mijloc. Că e mai ofensiv sau defensiv… Aseară a trecut puțin mai retras când s-a schimbat sistemul și i-a dat locul lui Bicfalvi. A fost foarte inspirat Mirel cu mutarea lui Bicfalvi. Am văzut că joacă meci de meci la Ural, într-un campionat foarte bun și e un jucător de bază și mare importanți pentru echipa lui. Execuția lui a fost plasată și l-a prins pe portar pe pas greșit.

Ei atât pot, atât sunt capabili să dea pe teren. Câteodată au evoluții bune, așa cum au avut și cu Austria, Alibec a fost inspirat acolo. Ne-a adus aminte de stilul lui și de metehnele lui pe parcursul meciurilor. Intrai în niște conflicte cu Alibec dacă îl aveai la echipă. El nu înțelege că încerci să îl ajuți în momentul în care îi aduci niște argumente. El nu o să mai aibă ce să zică. Nu știu dacă este un tip conflictual pentru că nu am lucrat cu el. Șumi s-a înțeles bine cu el, la fel și Gică Hagi… nu știu”, a spus Sorin Cârțu pentru ProSport LIVE.

denis alibec echipa nationala a romaniei ERIC BICFALVI romania sorin cartu