Decizie. Guvernul anunță schimbarea legii de finanțare, amenajare și dotare a centrelor de vaccinare de la nivel local.

header image

Premierul Florin Cîțu anunță modificări legislative care să asigure finanțarea și să faciliteze amenajarea și dotarea centrelor de vaccinare organizate la nivel local. Decizia a fost luată marți, după o serie de consultări cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România (foto).

La începutul lunii, aceștia se arătau nemulțumiți că trebuie să suporte din bugetele locale înființarea și dotarea centrelor de vaccinare, fără a ști când și cât vor putea recupera din sumele respective.

Printre cei mai vocali era Emil Boc, președintele AMR, care l-a acuzat pe noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, de faptul că le impune acest lucru.

„Reprezintă o sfidare a administrațiilor locale, administrații cărora li se atribuie de către Guvern, prin Ministerul Sănătății, sarcini, fără să se aloce resurse financiare”, declara Boc la Radio France International.

Conform edilului clujean, în cazul fiecărei primării mari de municipiu costurile totale s-ar ridica între trei și cinci milioane de euro doar pentru plata personalului, la care s-ar fi adăugat costurile legate de achiziționarea frigiderelor, a paturilor, a kit-urilor de vaccinare și a altor lucruri.

În cadrul întâlnirii de marți la Guvern, discuțiile s-au concentrat și asupra procesului de vaccinare a populației.

„Premierul și reprezentanții Asociației Municipiilor din România au agreat, de principiu, modificări legislative care să asigure finanțarea și să faciliteze amenajarea și dotarea centrelor de vaccinare organizate la nivel local”, se arată într-o postare făcută pe pagina de Facebook a Guvernului.

Nu au fost făcute alte precizări legate de tipul de măsuri ce vor fi adoptate sau data de la care ar putea intra în vigoare.

Noi măsuri de sprijin a administrației locale

Premierul Florin Cîțu le-a promis reprezentanților AMR că proiectul bugetului pentru 2021 va reflecta nevoile de finanțare ale autorităților locale și va ține cont de cheltuirea eficientă, performantă și transparentă a banului public.

De asemenea, s-a anunțat că reprezentanții administrației publice locale vor fi implicați în comisiile care decid acordarea drepturilor de asistență socială și vor fi consultați constant asupra documentelor ce privesc alocarea fondurilor europene.

Pentru încurajarea dezvoltării și modernizării orașelor, șeful Guvernului și-a exprimat sprijinul pentru modificări legislative care să permită transferul la cerere al unor imobile, clădiri, active ale autorităților publice centrale către administrația locală, pentru ca acestea să fie valorificate în folosul comunității, și pentru promovarea Legii Zonelor Metropolitane în Parlament, printr-un acord transpartinic.

La întrevederea de astăzi, de la Palatul Victoria, a participat și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke.

amr asociatia municipiilor din romania emil boc florin citu prim ministru vlad voiculescu