De la Oslo la „Bilbao”! Suferința lui Mateuț, dintre cârje, și drama noastră! „Stângul m-a necăjit”

header image

Îmi aduc aminte de un gol înscris de Dorin Mateuț cu Bilbao, care a rămas în amintirea dinamoviștilor ca execuția Bilbao, adică să trimiți pe colțul portarului”. Antrenorul Ionuț Badea a fost elevul lui Dorin Mateuț, iar acum, demis din iarbă, comentează execuțiile lui Keșeru.

E minutul 90 și șutul lui Keșeru aduce noi blesteme scăpate printre măsele. Și cum ar fi putut să dea „Bilbao” un atacant care joacă la Razgrad?

Undeva departe, de țară și de fotbal, într-o dimineață de vară, aflat în vacanță imediat după ce a împlinit 55 de ani, Dorin Mateuț nu și-a mai simțit piciorul. O așchie dintr-un os, suvenir lăsat de cuiele fundașilor care i-au măcinat tibiile, l-a curentat până în măduva coloanei. A urmat o intervenție chirurgicală la coloană, apoi o recuperare care i-a desenat pe chip grimasele durerii, plus amarul anturaj al cârjelor.Am de dus încă vreo două sau trei săptămâni. Piciorul de Bilbao e bun, stângul m-a necăjit, mi se trage de la loviturile încasate în carieră”, este mărturisirea fostului mare dinamovist.

Și tot într-o dimineață, Ionuț Lupescu, fostul coleg de la Dinamo, i-a trimis pe WhatsApp un colaj realizat de cei de la FIFA. Top 10 cei mai prolifici câștigători ai Ghetei de Aur”. În această ramă a amintirilor, Mateuț este pe rândul de jos, sub Messi, lângă el, în coloană, stă Jardel. Urmează în linie austriacul Karnkl, Suarez și Polster, un rând mai sus, la mansardă în chenarul mustind de glorie, starul Barcelonei este lider și deschide topul de lângă rivalul Ronaldo. Vin, din dimensiunea fotbalului în sepia, Dudu Georgescu, Yazalde și Skoblar. Cu toții au luat Gheata, însă nu toți au știut să dea Bilbao.

În 2018, prietenul care i-a trimis fotografia lui Mateuț a fost învins în alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal după un scrutin al costumelor ieftine. Au votat fotbalul feminin, fotbalul intrauterin (drepturi de autor colegului Adrian Țone), fotbalul pe uliță și fotbalul cu nasturi. Și au ales așa. Poate, dacă ar fi ales altfel, Ionuț Lupescu ar fi găsit un trening galben și pentru Mateuț. Avem parfumul la modă al selecționerilor care, în lipsă de diplome, și-au trecut școala vieții în CV.

Cum se dă Bilbao?

E o tehnică. Pe Claudiu l-am învățat, el de la mine știe. (n.a. e vorba de Niculescu, nu de Keșeru.) Pentru ca mingea să se ducă cu bolta aia, iar apoi să cadă, trebuie să ai putere în execuție, forță și minte. În ultima fracțiune de secundă, dai efectul. Gleznă, minte și exercițiu. E greu să dai Bilbao!, ne spune, dintre cârje, Dorin Mateuț. Știm, maestre… Și nici nu are cine să-i mai învețe!

Poftim, Claudiu! Îți lăsăm aici și proba video.

CLAUDIU KESERU dorin mateut ionut lupescu messi