De la antrenamente cu Ronaldo, Brănescu a ajuns să se pregătească alături de Bușu și Mihalache! Transfer total neașteptat!

header image

Portarul Laurențiu Brănescu, care a trecut pe Juventus U23 și Dinamo, a ajuns la Poli Iași. Goalkeeperul face parte dintr-un mic val de noi veniri la formația antrenată de Daniel Pancu.

Recent, fundașul Ștefan Cană a fost împrumutat până în vară de la FCSB, iar ieșenii și-au mai asigurat un nou mijlocaș, argentinianul Pablo Gaitan.

Laurențiu Brănescu va semna luni cu Poli Iași

Portarul care a apărat ultima oară la Kilmarnock, în prima ligă scoțiană, va semna luni cu formația ieșeană. El vine la Poli Iași liber de contract.

Originar din Râmnicu Vâlcea, Brănescu (26 de ani) a fost cumpărat de Juventus Torino la 17 ani, fiind mulți ani în proprietatea campioanei Italiei. Torinezii l-au împrumutat apoi la mai multe cluburi, între care și Dinamo.

Acum, Poli Iași mai caută un fundaș, doi mijlocași și un atacant. La capitolul plecări, după încheierea colaborărilor cu Assulin, Angiulli, Tălmaciu, Breeveld și Acka, Poli a oficializat și despărțirea de Chacana, care a trecut la U Cluj.

Ștefan Cană, altă mutare interesantă realizată de Poli Iași

Poli Iași l-a împrumutat până la sfârşitul actualului sezon pe fundaşul Ştefan Cană (20 de ani) de la FCSB.

„Începând de astăzi (8 ianuarie 2021), fundaşul Ştefan Cană este jucătorul Politehnicii Iaşi. El a venit în Copou sub formă de împrumut de la FCSB până la finalul campionatului. Ştefan Marian Cană s-a născut la data de 7 august 2000 în satul Heci, comuna Lespezi, judeţul Iaşi. A făcut junioratul la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi sub îndrumarea profesorului Andrei Marian.

A fost remarcat de oficialii FCSB încă de la vârsta de 16 ani. La seniori a jucat la Farul Constanţa, în liga secundă, iar în actualul sezon a bifat o prezenţă în preliminariile Europa League în tricoul FCSB-ului (0-2 cu Slovan Liberec) şi două jocuri în Liga I, printre care şi cel din Copou pierdut de bucureşteni cu 5-2”, se arată pe site-ul formației ieșene.