Daniel Pancu și-a distrus jucătorii după umilința cu Sepsi: „Fricoși, triști, blazați, plafonați!”

header image

Poli Iași a suferit o înfrângere drastică, scor 1-4, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pe teren propriu, în etapa a șaptea din Liga 1, iar Daniel Pancu s-a arătat dezamăgit de prestația elevilor săi.

Este a treia oară în acest sezon când trupa lui Daniel Pancu încasează patru goluri. FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș au înscris tot de atâtea ori în poarta moldovenilor.

Daniel Pancu, supărat după Poli Iași – Sepsi Sfântu Gheorghe

Poli Iași a avut probleme mari de lot din cauza numeroaselor infectări cu coronavirus în rândul jucătorilor, iar Daniel Pancu a avertizat că astfel de situații vor mai apărea în Liga 1.

„Lucrurile pe care eu nu le suport în fotbal şi în viaţă în general, lucrurile pe care eu nu le promovez niciodată, blazare, plafonare şi frică, au ieşit în evidenţă grav de tot în prima repriză la noi. Fricoşi, trişti, blazaţi, plafonaţi, pierzând, o problemă a fotbalului românesc, duelurile unu contra unu. Nu are rost să spunem că pregătisem ceva.

Nimic nu mai este cum a fost odată. Vorbim degeaba de echipe de fotbal, de loturi, de omogenitate, de progres. Eram pe un drum extraordinar, neaşteptat pentru mine, am rămas şi eu surprins de cum se prezenta echipa. Să te prezinţi fără opt posibili titulari e greu.

Să ne lase în continuare ca şi cum am fi răciţi, cum eram răciţi înainte, ne tratam şi ne antrenam. Pentru că se pierde mult din esenţa fotbalului. Azi ştiam că plecăm cu şansa a doua, în schimb nu pot să trec peste 20-25 de minute din repriza a doua după intervenţia mea la pauză”, a spus Daniel Pancu, la Telekom Sport.

daniel pancu liga 1 poli iasi SEPSI SFANTU GHEORGHE