Danemarca a anunţat, sâmbătă, că a depistat un prim caz de contaminare cu noua variantă de SARS-CoV-2 foarte contagioasă din Africa de Sud, informează Reuters. Este vorba de o persoană care a călătorit în Dubai.
Totodată, s-a constat și o creştere a numărului de infectări cu varianta de coronavirus foarte transmisibilă B117 identificată iniţial în Marea Britanie.
Astfel, Institutul Naţional de Serologie (SSI) a precizat, într-un raport, că între jumătatea lui noiembrie şi 10 ianuarie au fost depistaţi 256 de danezi infectaţi cu varianta britanică, sau 1,3% din totalul testelor pozitive analizate genetic în perioada respectivă, transmite Agerpres.
Potrivit datelor preliminare, 11 din cei infectaţi cu noua variantă au călătorit înainte de a se contamina, cinci dintre ei chiar în Marea Britanie, dar în acest moment nu se poate spune clar dacă s-au infectat în străinătate sau în Danemarca, precizează SSI.
africa de sud danemarca marea britanie noua tulpina noua tulpina coronavirus noua tulpina covid noua tulpina covid-19