Dan Petrescu, reacție agresivă după ce a spart gheața în Turcia: „Bașakșehir să ia mingea acasă, eu am trei puncte!” Săpunaru a dat drumul la petrecere la vestiare FOTO&VIDEO

header image

Dan Petrescu a fost în al nouălea cer după prima victorie în Turcia. Kayserispor a câștigat cu campioana Bașakșehir, iar antrenorul a declarat că nu este interesat de raportul de posesie, ci doar de cele trei puncte. Cristi Săpunaru a fost în centrul petrecerii din vestiarul oaspeților.

Denis Alibec a renăscut sub comanda lui Dan Petrescu. Atacantul a reușit o dublă de senzație în victoria cu campioana en-titre din Super Lig.

Atacantul naționalei este la primele două goluri în campionat și la al treilea de la venirea în Turcia. În urma victoriei de marți, Kayseri a urcat peste locurile care trimit în liga a doua.

Dan Petrescu, prima reacție după ce a spart gheața in Turcia: „Bașakșehir să ia mingea acasă, eu am trei puncte!”

Dan Petrescu nu și-a putut ascunde bucuria după prima victorie de la venirea în Super Lig. Fostul antrenor al CFR -ului a debutat în eșecul cu Gaziantep, fosta echipă a lui Marius Șumudică.

„Bașakșehir a avut posesie de 69 la sută. Ei să ia mingea acasă, eu am trei puncte”, sunt primele cuvinte ale antrenorului după prima victorie în Turcia.

Imediat după meci, gazdele au dat drumul la petrecere, la vestiare. Cristi Săpunaru a fost în centrul bucuriei.

Kayserispor adună 19 puncte după 19 etape jucate și urcă pe locul 17, primul peste linia retrogradării.

cristi sapunaru dan petrescu instanbul basaksehir KAYSERISPOR