Dan Petrescu, aproape de o criză de nervi la CFR – Botoșani! Motivul pentru care a fost trimis în tribune de arbitru | FOTO

header image

Dan Petrescu (52 de ani) a fost trimis în tribune în minutul 67 al partidei dintre CFR Cluj și FC Botoșani, când pe tabelă scorul era la egalitate, 1-1.

Meciul dintre ardeleni și moldoveni s-a terminat cu scorul de 2-1, campioana României chinuindu-se să obțină cele trei puncte.

Dan Petrescu, un car de nervi la CFR – Botoșani. A văzut repriza a doua din tribune

Felul în care a arbitrat Sebastian Colțescu l-a enervat la culme pe Dan Petrescu. Antrenorul lui CFR a văzut primul cartonaș galben în prima repriză, iar în a doua a văzut al doilea galben și, implicit, cartonașul roșu. Astfel, „Bursucul” a fost nevoit să se ducă în tribună în minutul 66.

Petrescu a văzut roșu după ce Vinicius a trimis mingea în poarta celor de la FC Botoșani, dar „centralul” Colțescu fluierase concomitent un fault comis de Ciobotariu asupra lui Florescu. Reluările au arătat un contact între cei doi, dar fără intensitate.

La scurt timp după fază, tehnicianul clujenilor a lansat o avalanșă de reproșuri la adresa arbutrului. Chiar dacă a fost trimis în tribune, nici acolo nu s-a calmat, fiind filmat de mai multe ori țipând.

cfr cluj dan petrescu fc botosani liga 1 stadion tribune