Dan Nistor, optimist după remiza cu Irlanda de Nord și calificarea în urna a doua valorică: „Vrem să ducem România acolo unde îi este locul”

header image

Dan Nistor, mijlocașul în vârstă de 32 de ani al echipei CS U Craiova, s-a declarat mulțumit de remiza cu Irlanda de Nord, scor 1-1, în etapa a șasea din grupele Ligii Națiunilor și accederea în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul Mondial.

România a fost ajutată și de rezultatul dintre Serbia și Rusia, scor 5-0, și a urcat în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial. Totuși, acesta este un obiectiv îndeplinit pentru naționala lui Mirel Rădoi.

Dan Nistor este încrezător că, în ciuda numeroaselor critici la adresa echipei naționale, tricolorii lui Mirel Rădoi vor duce prima reprezentativă chiar și în prima urnă.

Dan Nistor, optimist după remiza cu Irlanda de Nord

„Ne bucurăm că am obținut această performanță, cred că sunt multe lucruri pozitive în această calificare. Irlanda de Nord e o echipă care joacă mult cu mingea pe sus, ăsta este stilul lor. Eu cred că am jucat destul de bine azi și cred că rezultatul este echitabil.

Ne bucurăm de fiecare dată când suntem convocați, dăm totul pentru echipa națională și sperăm la calificarea din martie, pentru Campionatul Mondial, să fim din nou prezenți la echipa națională.

Urcăm încet-încet spre prima urnă, chiar dacă au fost multe critici la adresa noastră. Ni le asumăm. Vrem să ducem România acolo unde îi este locul”, a spus Dan Nistor, la Pro TV.

Dan Nistor, despre posibila plecare a lui Mirel Rădoi de la echipa națională la CS U Craiova

Întrebat ce părere are despre posibilitatea ca Mirel Rădoi să îl antreneze la echipa de club, CS U Craiova, Dan Nistor a fost rezervat în declarații.

„Deocamdată dânsul nu ne-a spus nimic despre acest lucru. Consider că e selecționerul echipei naționale și va fi în continuare. Vedem dacă va pleca, nu avem ce să discutăm despre acest lucru”, a spus Dan Nistor.

dan nistor echipa nationala liga natiunilor mirel radoi romania