Dan Nistor, ironizat după Irlanda de Nord – România: „Parcă era la filaj…Mereu pe lângă”

header image

România a remizat la Belfast, 1-1, cu Irlanda de Nord, în ultima etapă a Grupei 1 a Diviziei B din cadrul Ligii Naţiunilor. Ca urmare a rezultatelor de miercuri, „tricolorii” se vor situa în urna a doua la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului Mondial. Totuși, Dan Nistor, titular, a fost criticat de către fostul internațional Ciprian Marica pentru prestația sa.

Liderul Austria a remizat acasă cu Norvegia, scor 1-1, în celălalt duel din grupă, datorită unui gol marcat în minutul 90+4.

Astfel, nord-irlandezii au retrogradat în Divizia C, ocupanta primului loc a promovat în Divizia A, iar România a terminat pe locul trei.

„Am remarcat că a spus că «Vom duce România acolo unde îi este locul». N-aș vrea să fiu… Azi, prea puțin au oferit Marin și Nistor. Parcă erau la filaj, mereu pe lângă adversar. Nu avem un mijlocaș care să recupereze mingea, nu avem răutate”, a spus Ciprian Marica la Pro TV.

Dan Nistor: „Vom duce echipa naţională acolo unde îi este locul”

„Cred că am jucat destul de bine azi, am pasat, cred că rezultatul este echitabil. Ne bucurăm de fiecare dat când suntem convocaţi, sperăm la convocarea din martie la CM să fim din nou prezenţi la echipa naţională. Înainte de aceste meciuri eram pe trei, urcăm încet-încet spre prima urnă. Cu siguranţă vom duce echipa naţională acolo unde îi este locul”, a spus Dan Nistor la Pro TV, completând: „Deocamdată dânsul (n.red. – Mirel Rădoi) nu ne-a spus absolut nimic, este selecţionerul echipei naţionale şi cred că va fi în continuare”.

Marica a continuat în aceeași notă, inclusiv Mirel Rădoi fiind taxat: „Pe mine nu mă mulțumește un egal cu Irlanda de Nord, am fost inferiori în a doua repriză. Până în minutul 65 n-am ieșit din jumătatea noastă de teren. Nu pot să spun că-mi place ce văd, ce joacă.

Îl aud pe Mister (n.r – Rădoi) că va duce România unde îi e locul, dar nu am nicio siguranță că va face asta. România știe să joace fotbal, dar, astăzi, România nu joacă ce ne dorim și ce vrem să vedem. N-ar trebui să ne mulțumească egalul cu Irlanda de Nord”.

ciprian marica dan nistor dan nistor nationala dan nistor romania