Dacia Spring, prezentată oficial la Paris. Începe „Revoluția electrică”

header image

Conducerea Grupului Renault va prezenta joi, la Paris, prima mașină Dacia electrică, Dacia Spring, la șapte luni de la publicarea primelor imagini ale modelului, Cu această ocazie, Luca de Meo, director executiv al Grupului Renault va prezenta, în premieră, un concept de SUV electric pe platforma CMF-EV.

Prima maşină electrică produsă de Dacia este aproape identică cu Renault City K-ZE, modelul electric dezvoltat de Renault pentru piaţa chineză. Spring Electric are o lungime de 3,7 metri şi cinci uşi, potrivit imaginilor publicate, în martie pe pagina de Facebook a producătorului.

Cea mai ieftină mașină 100% electrică de pe piața auto europeană

Designul este compact, cu cinci uși și patru locuri, iar maşina are o gardă mare la sol și, potrivit producătorului, modelul de serie Spring Electric va avea o autonomie de circa 200 km.

Potrivit oficialilor, modelul de serie va fi disponibil în 2021.

„Dacia Spring: urbană, dinamică şi gata să îţi electrizeze fiecare călătorie”, era mesajul care apare pe pagina de Facebook a companiei.

Modelul Dacia Spring ca fi cea mai ieftină mașină 100% electrică de pe piața auto europeană, cu un preț de pornire undeva pe la 14-16.000 de euro care va putea scădea sub 10.000 de euro după aplicarea subvențiilor, potrivit Hotnews.ro

Lansarea vine în contextul în care vânzările mașinile electrice ating cifre record, iar tot mai mulți producători auto lansează modele cu o autonomie în medie mult mai mare decât la mașinile electrice lansate în urmă cu zece ani.

Într-un interviu acordat, în ianuarie, Philippe Buros, președintele Renault în Europa, vorbea despre planul Dacia de a face trecerea de la motoarele pe combustie la cele hibrid / electrice.

„Dacia va prelua tot ce înseamnă electrizare de la Renault, va avea mașini complet electrice sau hibride. Este adevărat că azi Dacia nu are o versiune electrică, dar nu este singurul brand din Europa în această situație. Cred că toată lumea va trece la mașini electrice, deoarece este un trend în creștere”, spunea , Philippe Buros.

„Da. Și clienții noștri vor cere mașini electrice. Vor dori o Dacia electrică. Dar vor dori să fie mai ieftină decât actualele modele electrice din gama Renault. (…) Cred că în doi-trei ani vom avea Dacia electrică”, spunea reprezentanului Grupului Renault.

Câte mașini electrice s-au vândut în România

În aceste luni cota mașinilor 100% electrice și a hibridelor plug-in a ajuns la o zecime din mașinile noi vândute în Europa și se estimează că va urca spre 15% în 2021.

Potrivit Hotnews, luând în calcul doar mașinile full-electrice, în UE s-au vândut 220.000 în șase luni, creștere de 22% față de prima parte din 2019, iar numărul de modele disponibile a ajuns la aproximativ 30.

Vânzările de mașini 100% electrice se vor apropia de jumătate de milion în Europa anul acesta, iar două modele vor depăși cu siguranță 50.000 de unități fiecare: Renault Zoe și Tesla Model 3.

Cele mai ieftine mașini electrice de pe piața europeană sunt Renault Twingo Electric și Skoda Citigo e iV.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut s-au înmatriculat în România 1.506 de mașini full-electrice noi, fațp de patru, în 2013. Piața totală poate atinge 2.000 de mașini în acest an și poate ajunge spre 5.000 în 2023.

automobile dacia dacia dacia electrica dacia renault grupul renault