Cutremur de 6,7 grade la granița dintre Rusia și Mongolia

header image

Un cutremur puternic s-a produs luni noapte, la granița dintre RUSIA și MONGOLIA.

Seismul s-a înregistrat la ora locală a României 23.32 și a înregistrat 6,7 grade pe scara Richter, anunță b1.ro, care citează express.co.uk.

Cutremur de proporții! Satele din zonă au fost zguduite de trepidații

Specialiștii au estimat inițial o magnitudine de 6,8, acesta fiind unul din cele mai puternice seisme care au lovit regiunea.

Cutremurul a avut epicentru în lacul Khovsgol din nordul Mongoliei, la o adâncime de doar 10 km și la 55 de km de granița cu Rusia.

Din fericire, zona nu este foarte populată, deși găzduiește câteva sate, în apropierea lacului, precum Hatgal și Turt, cu o populație totală de 5.000 de persoane.

Nu au fost raportate pagube sau victime, deși experții seismologi au precizat că satele au fost zguduite puternic de cutremur.

Un cutremur major ar face peste 25.000 de victime în Capitală! Edmond Niculușcă: „Bucureștiul e cel mai vulnerabil din UE”

Edmond Niculușcă, șeful Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic din subordinea Primăriei București, afirmă că în cazul unui seism major numărul victimelor din Capitală poate depăși 25.000.

La o lună de la preluarea conducerii instituției, Edmond Niculușcă spune, într-o postare pe Facebook, că fondul construit al Capitalei nu este inventariat, există foarte puține date despre situația reală a stării construcțiilor din București, iar cadrul legal blochează aproape complet orice măsură consistentă pentru reducerea riscului seismic.

„Un alt adevăr îngrijorător e că în cazul producerii unui cutremur major în București, numărul victimelor poate depăși 25.000. Bucureștiul este orașul cel mai vulnerabil seismic din Uniunea Europeană, iar eforturile pentru reducerea riscului seismic din ultimii 30 de ani au fost nesemnificative. Trebuie să acceptăm aceste vulnerabilități și să începem să rezolvăm cât se poate de transparent această provocare”, a mai scris Niculușcă.

Niculușcă anunță că pregătește licitații pentru patru Acorduri Cadru care să vizeze următoarele obiective: punerea în siguranță a clădirilor cu risc de prăbușire, expertizarea tehnică a imobilelor din Bucuresti, proiectarea consolidărilor imobilelor deja expertizate și consolidarea imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic.

bucuresti cladiri consolidare cutremur lac magnitudine mongolia pagube rusia sate seism