Cum i-a „vândut” Bancu pe Băluţă, Mitriţă sau Mihăilă şi cine este următorul pe lista căpitanului Craiovei!

header image

Căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, spune că este exasperat de discuţiile legate de postul pe care evoluează şi precizează că se simte cel mai bine ca fundaş stânga, poziţie pe care a acumulat şi 17 meciuri în tricoul naţionalei.

„Bancone” spune chiar că de pe acest post a contribuit la transferul peste hotare al unor colegi de echipă, care au colaborat cu el în banda stângă, oferind exemple în acest sens: Băluţă, Mitriţă sau Mihăilă, iar următorul pe lista lui Bancu este Reagy Ofosu.

Aflat de aproape 7 ani în curtea Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu a ratat câteva ocazii de a se transfera peste hotare şi spune că deja nu mai consideră prioritar acest lucru.

„Am zis că sunt fundaş stânga de câte ori am fost întrebat, deja mi s‑a luat de discuţia asta care parcă nu se mai termină. Am dat şi argumente mereu: ca fundaş sunt mai mult cu faţa la adversari şi pot crea mai uşor anumite superiorităţi, chiar mă simt foarte confortabil. Mai mult decât atât, consider că de câţiva ani îmi fac treaba foarte bine pe acel post şi nu degeaba am ajuns la 17 partide în tricoul naţionalei.

E adevărat că mai şi greşesc, dar asta se întâmplă fiecărui apărător, nu există fundaş care să nu greşească în această lume. Pot spune că eu, ca fundaş stânga, am vândut, între ghilimele, mulţi jucători, pentru că mereu a mers treaba bine şi foarte bine pe acel flanc.

Nu doar Mitriţă, ci şi Mihăilă, chiar şi Băluţă a jucat acolo pentru o perioadă şi mă bucur că putut să am şi eu o contribuţie la plecarea lor la echipe importante. Ofosu este un jucător foarte asemănător cu cei trei, ca stil, foarte tehnic şi agil. Nu pot decât să sper c‑o să ne înţelegem din ce în ce mai bine şi c‑o să‑l vând şi pe el” a declarat Nicuşor Bancu pentru revista oficială a clubului din Bănie, numărul dedicat partidei cu Sepsi, de azi.

Bancu: „Cam de un an nu mă mai gândesc la plecare”

„Cam de un an nu mă mai gândesc la o plecare. Sunt hotărât să‑mi fac treaba cât mai bine la Craiova, mă simt excelent şi mă bucur că sunt sănătos şi într‑o formă destul de bună. În anii trecuţi am mai luat în considerare eventuale transferuri, e drept, dar acum mi se pare mai important să mă concentrez pe prezent şi ce va fi, va fi. Dacă va veni un transfer bun şi pentru mine şi pentru club, ca urmare a jocurilor mele bune pentru Universitatea, aşa să fie. Dacă nu va veni, însă, rămân cu mare drag şi fără niciun regret la echipa pe care o iubesc” spune jucătorul de 28 de ani.

„Dorinţa de a lua titlul este şi mai mare în acest sezon”

Nicuşor Bancu spune că la Universitatea Craiova dorinţa de a câştiga titlul este şi mai mare în acest sezon, dar că pentru a îndeplini acest obiectiv este nevoie de o constanţă în evoluţiile bune.

Titlul este obiectivul la care toată familia Universităţii se gândeşte deja de mulţi ani. Acum parcă dorinţa mea de a ieşi învingători este chiar şi mai mare, fiind şi căpitanul echipei. Aproape că nu trece antrenament în care să nu vorbesc cu colegii despre ce putem face ca să fim şi mai buni la următoarea partidă, şi mai concentraţi pe ceea ce avem de făcut. mi se pare că am avut cam prea multe fluctuaţii, am trecut de la meciuri bune la meciuri slabe, uneori chiar în interiorul aceloraşi partide.

De exemplu cu FCSB am făcut un meci bun pentru 50 de minute, după care am picat inexplicabil, apoi am mers la Cluj şi eu zic că am făcut o partidă excelentă, cel puţin defensiv. Sper să ne găsim o constanţă în jocurile bune” a declarat Bancu.

alexandru mitrita bancu Bancu Craiova transfer Baluta