Cum este, de fapt, Cristiano Ronaldo ca om! Mesajele de WhatsApp ale starului portughez, dezvăluite de Patrice Evra: „Lumea mă omoară când tu și Juventus pierdeți…” Ce s-a întâmplat apoi

header image

Francezul Patrice Evra a dezvăluit publicului o captură a unei conversații de pe WhatsApp pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo, înaintea unui meci important din Champions League, în 2019.

Schimbul de mesaje dintre cele două staruri arată câtă încredere are în el atacantul portughez.

Cum este Cristiano Ronaldo, de fapt, ca om: Patrice Evra l-a dat de gol cu mesajele de pe WhatsApp

Toată lumea știe că portughezul Cristiano Ronaldo este un tip încrezător și ambițios. Patrice Evra a oferit lumii dovada care arată tuturor cât de încrezător este, de fapt, Cristiano Ronaldo în propriile forțe.

Înaintea manșei secunde a 16-milor UEFA Champions League a confruntării dintre Atletico Madrid și Juventus, din martie 2019, cele două staruri au avut un schimb de mesaje pe WhatsApp.

Juventus a pierdut primul meci al dublei cu 2-0, ceea ce însemna că meciul de acasă, de la Torino, era unul de totul sau nimic.

Cu un Ronaldo în mare formă, campioana Italiei a reușit o revenire de senzație și a obținut o calificare nesperată. Atacantul portughez a marcat un hattrick, cu care a obținut biletele pentru sferturile de finală.

Evra a apelat imediat la rețelele sociale pentru a da share unei capturi a conversației sale cu Ronaldo de dinaintea meciului, în care se poate vedea clar cât de multă încredere avea portughezul în calitățile sale.

Captura arată cum Evra, care a evoluat și el pentru cei de la Juventus, începe conversația pe un ton pozitiv: „Bro, contez pe tine pentru o revenire în Champions League. Nu m-am îndoit niciodată de tine. Și lumea mă omoară când tu și Juventus pierdeți”.

Cristiano Ronaldo i-a dat replica imediat: „Știu. Ne vom califica bro. Acasă o să-i zdrobim”. Evra i-a răspuns scurt: „Exact! Viva Ronaldo”.

Imediat după, Ronaldo i-a trimis francezului o poză cu el, la care Evra a concluzionat: „Fratele meu simte încrederea”

„Este cel mai bun dintre cei buni! Să îi mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a dat”

Alături de postarea sa de pe Instagram, Evra a scris un text emoționant, în care a dezvăluit tuturor ce mare admirator al starului portughez este: „Asta ne arată încrederea, furia, determinarea celui mai bun fotbalist din lume. Ar trebui să le mulțumim lui mami și tati cricri și bineînțeles lui Dumnezeu pentru că ni l-au dat pe acest om de treabă și jucător incredibil.

Cu fiecare ocazie importantă în care presiunea este uriașă, fratele meu dovedește că este omul potrivit. Așa că vă rog să nu fiți geloși și dacă nu sunteți de acord cu mine, nu pot să fac nimic pentru voi… bucurați-vă de viață, dar trebuie să recunoașteți că el este pur și simplu cel mai bun dintre cei buni și nu încercați să măriți ecranul ca să-i vedeți numărul de telefon”.

cristiano ronaldo Juventus PATRICE EVRA portugalia whatsapp