Cristina Beatrice Preda: „Scriind cărți pentru copii, am învățat să privesc lucrurile mărunte cu mai multă însemnătate”

header image

Cristina Beatrice Preda a debutat în anul 2009 cu o carte pentru copii, „Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși”. A participat ca reprezentant al Editurii Katartis la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, ca trainer pentru atelierele de creație în cadrul Festivalului Internațional de Film de animație Anim’est, departamentul Minimest, ca și coordonator activități creative la Centrul Educațional Lill’put, colaborator Editura Cutiuța cu Povești, iar până în prezent desfășoară un internship la Asociația Cu Alte Cuvinte/Diversity in children’s book. A participant la diferite cercuri de voluntariat: Proiectul „Caravana Poveștilor” – Biblioteca Metropolitană București, iulie – august 2016; Asociația „Valentina” (ateliere de lectură), București, 2017; Program „Școala Altfel” – atelier de lectură – Biblioteca Metropolitană București, iunie 2017; Minimest – Anim’est – Festival Internațional de Animație (secțiunea pentru copii), 2017; Proiectul „Ora de Povești” – Biblioteca Metropolitană București, septembrie 2016 și până în prezent.

Gândul.ro: Bună ziua, Cristina! Mulțumim că te-ai alăturat rubricii noastre și ai acceptat să stăm puțin de vorbă despre lumea cărților de copii.

Cristina Beatrice Preda: Mulțumesc și eu pentru invitația de-a vorbi despre misterul nesfârșit al lumii poveștilor.

Gândul.ro: Cine este Cristina Beatrice Preda dincolo de cărțile ei?

Cristina Beatrice Preda: Dincolo de cărțile ei, Cristina Beatrice Preda este o tânără introvertită care a învățat de-a lungul timpului că visurile devin realitate prin puterea de-a le da glas. Prin ambiție, prin rânduri șterse și rescrise, prin speranța că un refuz de astăzi poate fi chiar reușita de mâine. Deși am avut câteva pietre de purtat pe umeri încă de la o vârstă fragedă, sunt o fire extrem de optimistă. Cred că asta m-a salvat. Indiferent dacă paharul se golește pe jumătate, eu îi văd partea plină. Pentru că întotdeauna există.

Gândul.ro: Când ai realizat că îți dorești să fii scriitoare?

Cristina Beatrice Preda: Nu îmi pot aminti un moment precis în care am decis să devin scriitoare. Lucrurile au venit cumva de la sine. Am scris prima compunere în clasa a III-a, despre prietenia dintre un cățel și o pisică. Tema clasică. Atunci când i-am arătat caietul doamnei învățătoare, a apreciat-o. Cu toate acestea, nu am continuat să dau frâu liber imaginației. Până în clasa a V-a, când eu și poveștile ne-am regăsit și mă bucur din tot sufletul că s-a întâmplat așa. Tot cu o temă, despre o pădure fermecată, care mi-a adus și prima publicare oficială într-o revistă pentru copii și adolescenți.

Gândul.ro: Cum a fost experiența primei publicări? Cu ce carte ai debutat?

Cristina Beatrice Preda: Debutul livresc a fost destul de anevoios. Publicam pe un site de literatură pentru copii, însă editurile îmi cereau sponsori pentru tipărirea unei cărți. Părinții mă încurajau și mă susțineau, dar nu cunoșteau nici ei lumea editorială. Ba chiar țin minte cum căutam cu mama modalitatea în care se transmite o propunere de manuscris, adrese electronice, adrese poștale. Nu s-a concretizat nimic în acea perioadă. Un pliant avea să îmi schimbe traiectoria. Era toamna anului 2009 când mă plimbam prin librăria preferată și l-am văzut. Promitea să ajute scriitorii debutanți cu lansarea volumului. L-am luat, l-am păstrat și îi puneam zilnic întrebări mamei: dacă a sunat, dacă s-a interesat. Am primit un răspuns abia în decembrie, sub brad așteptându-mă cuminte prima carte: „Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși”. Și acum am emoții când mă gândesc la acea dimineață de Crăciun!

Gândul.ro: Ce te inspiră să construiești poveștile? Ce-i mai trebuie unui scriitor pe lângă talent?

Cristina Beatrice Preda: Ce coincidență! A fost și una dintre întrebările unui băiețel de la un atelier de lectură online: dacă mă inspiră anumite cuvinte, proverbe, zicători să construiesc povești. De pildă, titlul uneia dintre poveștile care vor constitui următoarea carte este inspirat tocmai de numele unui concurs la care am participat. Mă fascinează personajele deosebite, cele pe care în mod normal nu le-ai fi perceput ca personaje într-o povestire: șervețele, scobitori, castroane, creioane cu părul vâlvoi, lacăte, perle. Pe lângă talent, cred că unui scriitor îi trebuie răbdare cu sine, perseverență, lectură, lectură și iar lectură, căci de acolo se nasc alte și alte idei.

Gândul.ro: Te-ai gândit vreodată să schimbi direcția și să abordezi alt gen literar?

Cristina Beatrice Preda: Până anul acesta, aș fi răspuns că voi scrie numai proză. De poezie eram speriată. De dramaturgie nici nu încăpea vorbă. În martie, în izolare, am compus cea dintâi poezie pentru copii. Am descoperit și arta quilling, și am început să postez pe pagina de Facebook câte o poezie însoțită de o imagine cu personajele din hârtie. În aprilie, s-a ivit ocazia de-a aborda genul dramatic: perspectiva unui text pus în scenă. Am stat un pic pe gânduri, dar am hotărât: fie ce o fi! Eu încerc! Așa a apărut spectacolul Căsuța Umbrelă, premiat recent la un concurs. Așa că…nu mai spun niciodată niciodată!

Gândul.ro: Ce ai învățat despre tine, ca persoană, scriind cărți pentru copii?

Cristina Beatrice Preda: Scriind cărți pentru copii, am învățat să privesc lucrurile mărunte cu mai multă însemnătate, fiindcă ele ascund deseori povești alese.

Gândul.ro: Cum te-a provocat scrisul de-a lungul timpului? Ce momente te-au marcat în mod deosebit?

Cristina Beatrice Preda: Acest pitic ștrengar numit „scris” mă provoacă mereu. Mă poartă către teatru de umbre sau ghiduri pedagogice și, mai nou, către benzi desenate. Nu anticipez nicicând unde ajung cu el. Frumusețea călătoriei! Un moment care m-a marcat în mod deosebit a fost cel de după un atelier de lectură la clasa a II-a: un băiețel timid a venit pe hol și mi-a întins o foaie cu gândurile lui despre poveste. Hârtia se află și în prezent în dosarul cu amintiri speciale.

Gândul.ro: Care este impresia ta despre piața de carte din România? Cum răspund cititorii la cărțile publicate de autorii români contemporani?

Cristina Beatrice Preda: O întrebare delicată. Din câte observ, cititorii răspund pozitiv la cărțile publicate de autorii români contemporani. Mai mult decât atât, își exprimă dorința pentru scrieri autohtone. Totuși, editurile sunt încă reticente în a le publica, iar traducerile domină piața de carte. Unde-i hiba până la urmă?

Gândul.ro: A fost o bucurie să aflăm toate aceste lucruri despre tine. În încheiere, ce mesaj ai vrea să transmiți cititorilor?

Cristina Beatrice Preda: În încheiere, aș vrea să le transmit cititorilor că visurile mărețe stau în inimă, sunt hrănite cu dragoste și sunt învinse doar de uitare. Și dacă nu pot deveni un felinar pe drumul cuiva, măcar să nu îi fie întunericul.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

carti pentru copii cristina beatrice preda interviu literatura pentru copii scriitor roman