Cosmin Contra își critică jucătorii după eșecul cu Universitatea Craiova. „Cel mai slab meci! Situația e foarte îngrijorătoare!”

header image

Cosmin Contra își critică jucătorii după eșecul suferit de Dinamo București cu Universitatea Craiova, scor 0-1.

„Guriță” susține că jucătorii săi au picat din punct de vedere psihic după penalty-ul acordat de Horațiu Feșnic pentru Universitatea Craiova, iar aceștia nu au avut puterea să revină. Mai mult, Cosmin Contra recunoaște că situația în care se află gruparea din „Ștefan cel Mare” este îngrijorătoare, toate acestea deoarece „câinii” sunt pe locul 14 în clasamentul din Liga 1, cu 5 puncte adunate în 7 runde.

Cosmin Contra își critică jucătorii după eșecul suferit de Dinamo cu Universitatea Craiova

„Nu sunt mulțumit de jocul echipei. Cel mai slab meci de la partida cu Chindia. Nu am avut prospețime, viteză de joc, iar penalty-ul împotriva noastră ne-a făcut să avem plumb în picioare n-am avut lipezime în idei. Mă așteptam mai mult de la jucătorii mei. După penalty nu am reușit să mai jucăm repede împotriva unei echipe care se apăra bine. Am riscat destul de mult pe final, am avut ocazii, dar e o înfrângere. Din păcate nu putem să câștigăm.

Aleix Garcia a venit de 10 zile și nu putem să îi cerem să câștige un joc de echipă. Trebuie să analizăm acest joc pentru că ne așteaptă un joc greu la Sepsi. Situația e foarte îngrijorătoare. Sunt preocupat. Nu mă așteptam la un asemenea debut, ci să avem mai multe puncte.

Acum important e să devenim o echipă într-un timp scurt și băieții să își facă o analizăm. Nu am arătat bine în seara asta. Mă așteptam să jucăm altceva, să fim mai limpezi”, a spus Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo București, după eșecul cu Universitatea Craiova, scor 0-1.

craiova dinamo DINAMO BUCUREȘTI liga 1 universitatea craiova