Corneliu Papură așteaptă întăriri la Universitatea Craiova: „Suntem în discuții cu jucători”. Ce spune despre meciul cu FC Voluntari | VIDEO

header image

Corneliu Papură, antrenorul în vârstă de 47 de ani al Universității Craiova, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari și a anunțat posibile transferuri în Bănie.

Meciul dintre FC Voluntari și Universitatea Craiova se va disputa marți, 26 ianuarie, de la ora 17:30, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, în cadrul etapei cu numărul 19 din Liga 1. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Corneliu Papură se așteaptă la un meci dificil contra echipei antrenate acum de către Bogdan Andone și le transmite elevilor săi să rămână cu picioarele pe pământ.

Corneliu Papură anunță transferuri la Universitatea Craiova

De asemenea, Corneliu Papură a dezvăluit că oltenii se află în discuții cu jucători și așteaptă ca patronul Mihai Rotaru să îi îmbunătățească lotul din punct de vedere numeric.

„Niciun meci nu este ușor de câștigat, chiar dacă pe hârtie suntem favoriți. Lucrurile în teren se desfășoară altfel. Trebuie să fim concentrați la fiecare fază și să câștigăm. Sunt obligatorii și punctele pe care le-am pierdut, cred că puteam să scoatem mai mult.

Nu cred că echipele cu care am jucat nu s-au închis în aceste trei meciuri, nu știu care va fi tactica lor. Cu siguranță niciun meci nu este ușor, indiferent împotriva cărei echipe jucăm.

Trebuie să ne motivăm, să fim pregătiți pentru orice meci. Nu am început așa cum ne doream, se întâmplă în fotbal, dar suntem pierzători dacă nu luptăm să câștigăm fiecare meci. Noi vrem să ne considerăm câștigători. Sunt foarte multe meciuri de disputat, sperăm să jucăm mult mai bine și să câștigăm cât mai multe puncte.

Suntem în discuții cu jucători, acum vom vedea dacă se va reuși transferul. Orice jucător este bine venit, cu cât ai un lot mai numeros, cu atât ai mai multe variante”, a spus Corneliu Papură, la conferința de presă.

VIDEO: Corneliu Papură, la conferința de presă premergătoare meciului FC Voluntari – Universitatea Craiova

corneliu papura fc voluntari liga 1 universitatea craiova