Cornel Papură, după contestările de care are parte: „M-am obişnuit cu ele, şi când aveam o medie de puncte de titlu şi când treceam tururi în Europa eram criticat”

header image

După avalanşa de contestări la adresa sa, antrenorul Universităţii Craiova, Cornel Papură, spune că nu-l suprind aceste reacţii, deoarece a fost criticat şi când a avut o medie de puncte care a ajutat echipa să se bată pentru titlu, precum şi când a jucat trei tururi preliminare în cupele europene, cum nu s-a mai întâmplat într-un alt sezon, în ultimii ani.

Papură consideră că nu este judecat cu aceeaşi unitate de măsură precum alţi antrenori care au activat în Bănie, dar este împăcat deja cu această stare de fapt.

„Apropo de critici, sunt destul de obişnuit cu ele, ne-am calificat două tururi preliminare în cupele europene, cum nu făcusem niciodstă, apoi în al treilea am fost eliminaţi de AEK Atena după nişte greşeli mari de arbitraj în retur, şi tot am fost tot criticat. Am făcut o medie de puncte cu care puteam ieşi campioni şi tot am fost criticat. Am revenit pe bancă la meciul cu Mediaş, un meci greu, în urma căruia riscam să nu prindem play-off-ul, am câştigat atunci şi am intrat în play-off, dar criticile au mers în continuare. Probabil am contribuit şi eu la sezonul în care ne-am bătut la campionat, dar au continuat criticile, aşa că nu mă surprinde faptul că există critici şi acum.

Mai ales acum, când jocul nu merge aşa cum ne dorim. Deşi există şi cauza obiective pentru rezultatele mai puţin bune. Am semne de întrebare asupra imparţialităţii criticilor. Nu inventez nimic, este reală această imparţialitate a celor care critică, dar fiecare are părerea lui, nu trebuie să impunem altă părere. Niciodată nu am trecut un tur preliminar, niciodată nu ne-am bătut cu şanse reale la campionat, nu am avut o medie de două puncte pe meci în sezonul în care ne-am bătut la titlu, asta e, eu îmi văd de treabă în continuare, indiferent de critici” a declarat Cornel Papură.

Întrebat dacă echipa ar fi avut mai multe puncte cu fanii alături, Papură a declarat: „La Craiova e dificil să joci, uneori te poate ajuta reacţia fanilor, iar alteori publicul poate fi ostil, în funcţie de jocul echipei. E important ca fanii să fie mereu alături de echipă. Meciul cu Astra, din campionatul trecut, este un exemplu în acest sens, fiindcă nu am jucat bine, dar publicul ne-a fost alături şi am reuşit să câştigăm”.

„Majoritatea meciurilor Craiova – Viitorul au fost frumoase”

Despre meciul cu Viitorul, programat sâmbătă, de la ora 21, Cornel Papură a spus că se aşteaptă să fie unul spectaculos, aşa cum au fost majoritatea duelurilor dintre Craiova şi Viitorul.

„Ne aşteaptă un meci contra unei echipe preocupate de fotbal, de posesie, majoritatea meciurilor Craiova – Viitorul au fost frumoase, sper să fie la fel şi acum, sper să jucăm bine şi să câştigăm. Ne respectăm adversarul, orice meci este dificil. Este important să aducem mingea în careu, să ne creăm situaţii de a marca. Sper ca atacanţii să nu aibă presiune, să se concentreze când au mingi în faţa porţii şi să marcheze. Important este ca jucătorii să nu-şi piardă încrederea şi să uităm meciurile care s-au încheiat şi să ne concentrăm pe următorul meci, fiindcă jucăm din 3 în 3 zile. Teoretic, orice echipă se poate bate la titlu, chiar şi ultima, practic, mai greu. Nu văd meciul ca o revanşă faţă de Mircea Rednic, după ce am fost eliminaţi din Cupă de Poli Iaşi, eu tratez fiecare meci în parte, nu mă gândesc la ce a fost.

Neagă conflictul cu Nistor

Cornel Papură a negat că ar avea un conflict cu Dan Nistor, după ce mijlocaşul a avut o reacţie nervoasă când a fost schimbat la meciul cu Astra Giurgiu.

„Nu ştiu de niciun conflict cu Nistor, sunt lucruri pe care le aud acum, probabil este aceeaşi situaţie ca şi la Mateiu, cu care am auzit că am avut un conflict, deşi eu nu ştiam nimic de vreun conflict. Aflu lucruri noi cu această ocazie, eu nu ştiu că am conflict cu vreun jucător”.

Cicâldău anunţă revirimentul Craiovei

Decarul Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău, admite că vicecampioana nu parcurge o perioadă fastă, dar este convins că aceasta va fi depăşită şi că echipa din Bănie se va implica şi în acest sezon în lupta pentru titlu. „Cic” spune că nu este vorba de o criză şi că au existat şi părţi pozitive, precum jocul din prima repriză din meciul cu Astra.

„Nu suntem în criză, chiar dacă nu trecem printr-o perioadă foarte bună, dar trebuie să câştigăm acest meci cu Viitorul şi să ne revenim. E clar că trebuie să îmbunătăţim jocul, toată echipa, nu numai eu sau numai mijlocaşii. O să vedeţi în perioada următoare că vom juca din ce în ce mai bine. Nu am adunat punctele pe care ni le doream, dar ne vom reveni cu siguranţă.

E cert că la Craiova există presiune, fiindcă există suporteri mulţi şi sunt pretenţii, dar nu resimţim această presiune, suntem obişnuiţi cu ea. Probabil aveam mai multe puncte dacă aveam suporterii aproape. Eu zic că am făcut o repriză bună la Giurgiu, dar puteam fi mai inspiraţi. Chiar dacă am trecut printr-o perioadă mai dificilă, mergem înainte şi nu ne luăm gândul de la titlu” a declarat Alex Cicâldău.

„Viitorul poate bate pe oricine”

În meciul tur cu Viitorul, câştigat de olteni cu 4-1, Alex Cicâldău a fost lovit violent de Artean şi nu a putut continua jocul, iar adversarul a fost eliminat. Despre partida cu fosta sa echipă, programată sâmbătă, de la ora 21, pe „Ion Oblemenco”, Cicâldău a declarat: „Ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă de valoare, dar trebuie să intrăm şi să câştigăm. Viitorul are o echipă foarte bună, care poate bate pe oricine. Şi când eram eu acolo şi acum, Viitorul s-a bazat pe colectiv şi acum joacă foarte bine. Nu ştiu ce a fost la Viitorul când era antrenorul spaniol, nu pot să fac comparaţii. Oricum, nu pot să analizez după meciul din tur, fiindcă atunci mă lovisem la cap. În mintea mea credeam că pot continua, dar în niciun caz nu puteam rămâne pe teren” a spus Alex Cicâldău, care, după reuşita de la Giurgiu, a devenit golgheterul Universităţii Craiova, cu 7 goluri marcate.

După ce a fost infectat cu COVID 19, în urmă cu câteva luni, Alex Cicâldău a declarat că nu va refuza vaccinarea: „Dacă o să ne vaccinăm cu toţii, bineînţeles că mă voi vaccina şi eu”.

Ciciladau cornel papura craiova