Cornel Dinu, dezvăluiri incendiare despre conducătorii lui Dinamo: „L-au păcălit pe Ministerul de Interne! Șerdean are un dosar adormit la DNA”

header image

Cornel Dinu a făcut noi dezvăluiri despre situația de la Dinamo! Fostul mare fotbalist îl compară pe Dorin Șerdean cu Pablo Cortacero și susține că ministrul Marcel Vela a fost păcălit de spanioli, după ce a apărut inclusiv în fotografii alături de aceștia.

Șerdean ar avea probleme cu Justiția, iar Dinu a subliniat că președintele lui Dinamo „are un dosar adormit la DNA”.

Pe 21 decembrie 2020, Pablo Cortacero a anunțat mărirea de capital și a convocat ședința AGA pe data de 11 ianuarie 2021. Azi ar fi trebuit să se discute despre mărirea de capital de 5 milioane de euro, doar că omul de afaceri a lipsit de la ședința convocată chiar de el.

Cornel Dinu pune tunurile pe Dorin Șerdean: „El are un dosar adormit la DNA!”

„Șerdean, de când era viceprimar la Alba Iulia, are un dosar la DNA adormit. A făcut o societate în Anglia, exact cu ceea ce face Cortacero. A avut garanții false, a luat 8.750.000 de la fonduri europene. Am avut o discuție cu el când mi l-a prezentat Mărginean. Mi s-a spus că a fost o comandă politică”, a tunat Cornel Dinu, la Digi Sport, la adresa conducătorului de la Dinamo.

Fostul mare jucător al lui Dinamo îl bănuiește pe Pablo Cortacero că n-a băgat de fapt niciun ban de când a preluat clubul, de la Ionuț Negoiță.

„S-au dat la început 550.000 de euro. Nu sunt banii lui Cortacero, este de cercetat. Se pare că a contribuit și băiatul acela cu pantofi de lac (n.n. Toma Săpașu). Nu mai este Turcu, Dumnezeu să-l ierte, care să plătească. Negoiță a vrut să vândă acest club, să-l dea. S-a făcut repede, l-au păcălit pe Ministrul de Interne. Au spus că spaniolii vor salva Dinamo! Și eu am vorbit cu Vela, i-am explicat ce e cu stadionul, e simpatizant dinamovist. A crezut și el că spaniolii sunt ca Santiago Bernabeu și vor salva Dinamo. Ești ministru de Interne, nu poți să apari cu Șerdean, care are dosar la DNA. L-am întrebat pe Bălănescu cât mai costă Dinamo. Între 1.500.000 de euro și 1.800.000 de euro, asta mi-a spus”, a mai afirmat Dinu.

Fostul conducător al „câinilor” a dezvăluit și cine este de fapt Juan Melero Marin, cel care a intermediat tranzacția dintre Ionuț Negoiță și Pablo Cortacero: „Stadiul este înfiorător la Dinamo! Am o relație foarte bună cu Gică Craioveanu și l-am sunat să-l întreb cine e Melero Marin. N-a interesat pe nimeni să tragă semnale de alarmă. Mi-a zis că n-a auzit de spanioli, doar de Melero Marin. Mi-a spus că Marin era casier la Getafe. Primul care a încercat să intre la Dinamo a fost Andone, cu un personaj dubios, un ospătar prin Spania”.

cornel dinu dinu Dinu Cortacero dinu dinamo Dinu Serdean