Constantin Budescu vrea la FCSB. „De ce să nu mă întorc?” Ce discuții a purtat cu Gigi Becali

header image

Constantin Budescu recunoaște că ar vrea să revină la FCSB, echipă la care a jucat în perioada iulie 2017 – iulie 2018.

Mijlocașul în vârstă de 31 de ani își termină contractul cu Astra Giurgiu în vara anului 2021 lși susține că ar fi dispus să joace din nou la FCSB.

Constantin Budescu susține că s-a simțit foarte bine la FCSB și că ține în continuare legătura cu Gigi Becali. Mai mult, mijlocașul i-a transmis afaceristului care o finanțează pe FCSB că vede cu totul diferit lucrurile.

Constantin Budescu vrea la FCSB

„De ce să nu mă întorc la FCSB? Eu m-am simţit foarte bine acolo şi am văzut că s-a scris şi prin ziare de acest transfer. Cu Gigi Becali mai vorbesc la telefon, mă mai sună.

Suntem prieteni şi atât. Vorbim în general despre fotbal. Acum privesc altfel lucrurile pe care le fac, după ce înaintezi în vârstă trebuie să te mai şi schimbi. Chiar dacă eu sunt tot un tânăr cu speranţe”, a spus Constantin Budescu, conform Digisport.

Ce a spus Gigi Becali despre discuțiile cu Constantin Budescu

„I-am zis să vină, dar va juca numai 9 fals. Atât, altceva nu! I-am mai zis: ‘Vei sta cu mine, cu MM (n.r. – Mihai Stoica) și cu antrenorul față în față. Vei promite că nu vei comenta la antrenamente și vei face exact ce ți se va cere.’ A zis că e hotărât”, dezvăluia Gigi Becali la începutul anului 2021. Latifundiarul din Pipera a spus și ce răspuns a primit de la mijlocaș. ‘Da, nea Gigi, vreau să fac!’, mi-a răspuns’. Budescu e prea cuminte, cu bun-simț, respectă ce spune antrenorul. Dar fără muncă nu se poate!”, a mai spus Becali.

astra giurgiu constantin budescu fcsb gigi becali liga 1