Clotilde Armand taie în carne vie la Sectorul 1: „Decapitări” la vârful administrației locale/ Directorii demiși, cunoscuți ca „oameni de încredere” ai lui Daniel Tudorache

header image

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut marți, primele demiteri la vârful administrației Sectorului 1. Armand i-a eliberat din funcții pe directorul Administrației Domeniului Public Sector 1, Alin Vieru, pe directorul Poliției Locale Sector 1 – Ionuț Deaconu, și pe directorul Direcției de Investiții, Cosmin Fodoroiu, pe care îi acuză de incompetență în exercitarea funcției deținute, lipsă de responsabilitate în cheltuirea banului public, achiziții suspecte și lipsa rezultatelor în beneficiul comunității Sectorului 1.

Aceste 3 direcții moștenite în forma actuală de la vechea administrație au creat un deficit de peste 700 milioane de lei în acest an și pun în dificultate bugetul local. Incompetența, neglijență și achiziții publice suspecte nu mai au ce caută în această instituție. Repet: am zero toleranță față de cei care au ales să fenteze legea și nu-și îndeplinesc atribuțiile,” scrie Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

Directorul Administrației Domeniului Public Sector 1, Alin Vieru este considerat omul de încredere al lui Daniel Tudorache

Directorul Administrației Domeniului Public Sector 1, Alin Vieru este considerat omul de încredere al lui Daniel Tudorache, fostul primar PSD al Sectorului 1, dar și un personaj controversat. Înainte de a lucra la Sectorul 1, Alin Vieru a fost director general al Administrației Străzilor din subordinea Primăriei Capitalei, în mandatul Gabrielei Firea.

El a fost trimis în judecată, în martie 2018, de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Dosarul este pe rolul instanței.

„În perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Vieru Alin, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul subordonatului sau Stoian Alin-Nicolae, inspector de specialitate în cadrul Serviciul Tehnic, a pretins de la reprezentantul unei asocieri de firme (martor în cauza) plata unui procentaj de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii în favoarea beneficiarului ADP sector 1. Banii respectivi au fost pretinși de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau derularea în bune condiții a contractului respectiv”, se precizează în comunicat.

Poliția Locală acuzată de acțiuni de filaj la adresa actualului primar, Clotilde Armand

Directorul Poliției Locale Sector 1, Ionuț Deaconu, ocupă această funcție din 2019, conform CV-ului postat pe site-ul primăriei. Anterior el a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul Poliției Locale Sector 1, director general adjunct, director executiv, șef serviciu și șef birou proceduri. Ionuț Deaconu lucrează aici din 2010 după ce a lucrat în funcția de inspector la Direcția Generală de Servicii Comunitare Sector 1 și ca agent de poliție la Poliția Capitalei.

Poliția Locală Sector 1 s-a remarcat în timpul protestele anti-justiție, din 2017, fiind acuzată de mai multe acțiuni de filaj la adresa actualului primar, Clotilde Armand.

Carieră politică a lui Cosmin Fodoroiu, strâns legată de cea a fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie

Directorul Direcției de Investiții, Cosmin Fodoroiu, a fost consilier local la Sectorul 1 București. Carieră să politică ar fi fost însă strâns legată de cea a fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie. El este în această funcție din decembrie 2016. În februarie 2016, el fost audiat că martor la sediul DNA Ploiești, într-un dosar de luare de mită care are legătură cu cel în care este urmărit penal primarul Andrei Chiliman.

alin vieru clotilde armand cosmin fodoroiu demiteri ionut deaconu primaria sectorului 1