Ciprian Marica așteaptă un semn de la Pablo Cortacero! Spaniolul vrea să o mute pe Dinamo din „Ștefan cel Mare”: „Să-mi spună când aduce banii!” EXCLUSIV

header image

Pablo Cortacero susține iar că are planuri mari la Dinamo! Spaniolul vrea în continuare să mute clubul în clădirea de birouri care îi aparține lui Ciprian Marica. Fostul jucător al lui Stuttgart și Schalke așteaptă acum banii de la Cortacero.

Patronul lui Dinamo vrea să mute birourile și magaziunul clubului pe Calea Dorobanților, însă deocamdată nu dispune de banii necesari, iar Marica vrea să vadă dacă Pablo Cortacero se va ține de cuvânt măcar de această dată.

Cei doi au discutat la telefon înainte de Sărbători, iar Marica a recunoscut pentru ProSport că a vorbit doar la telefon cu Cortacero.

Ciprian Marica așteaptă un semn de la Pablo Cortacero: „Să aducă banii!”

„Da, așa este! M-a sunat de Sărbători și a rămas că se vor muta când intră banii la Dinamo și ne auzim atunci. De unde să știu eu dacă e om serios?

Eu pe Cortacero nu-l cunosc, așa că nu pot să spun dacă e mincinos sau nu. Dar acum nu minte în ceea ce mi-a spus. Așa mi-a zis la telefon. Să vedem dacă se va ține de cuvânt. Să-mi spună când aduce banii”, a spus Ciprian Marica, pentru ProSport.

„Pe mine nu m-a mai sunat Ciprian Marica, eu n-am dispărut. Noi vrem în continuare să mutăm birourile și magazinul clubului acolo. Am vorbit cu el de Crăciun și de Anul Nou, mi-a zis că era în Dubai. Și i-am spus că atunci când vor intra banii vom semna contractul. Ceea ce pot să spun este că sosirea banilor este iminentă”, a fost noua promisiune făcută de Pablo Cortacero, conform Fanatik.

Ciprian Marica, chirie de 7.000 de euro pe lună pentru spaniolii de la Dinamo

Fostul internațional deține un imobil pe Calea Dorobanților și a fost de acord să-l închirieze. Pablo Cortacero a spus că își dorește ca la etajul doi să fie sediul clubului, iar la parter magazinul oficial.

Spaniolul a fost de acord ca Dinamo să plătească o chirie de 7.000 de euro pe lună, doar după ce locul respectiv va fi renovat.

Pablo Cortacero a promis încă de pe 27 septembrie că Dinamo se va muta în clădirea de birouri a lui Ciprian Marica, însă acest lucru nu s-a întâmplat și nici noul magazin al „câinilor” n-a apărut. În acest context, Dumitru Dragomir nu vede cum se poate salva Dinamo de la faliment.

„Va fi o structură complet nouă. Ne vom muta în alte birouri, vom crea un nou magazin al lui Dinamo, cred că în maxim două săptămâni ne vom muta cu totul, magazinul cred că va fi gata săptămâna aceasta, vom crea o linie de marketing importantă, așa cum merită Dinamo, iar la nivelul structurii clubului vom fi foarte organizați pe fiecare segment și cu idei foarte clare”, spunea Pablo Cortacero în primul interviu acordat în presa din România pe 27 septembrie.

ciprian marica Dinamo birouri marica Marica Cortacero marica dinamo Marica Dorobanti