Cine transmite la TV meciul Irlanda de Nord – România din grupele Ligii Națiunilor

header image

Partida dintre Irlanda de Nord și România este una importantă pentru „tricolori”, având în vedere că, în prezent, naționala noastră se situează pe locul 3 din grupa 1, a Ligii B, din Nations League. Meciul Irlanda de Nord – România va fi transmis, în țara noastră, de PRO TV.

Irlanda de Nord – România va avea loc astăzi, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Windsor Park”.

În Liga Națiunilor, România a înregistra o victorie, un egal și două înfrângeri.

Cine transmite la TV meciul Irlanda de Nord – România

România va juca în Irlanda de Nord sub privirile a 1.000 de spectactori, desigur suporteri ai echipei gazdă.

„Federația nord-irlandeză ne-a confirmat că la partidă vor avea acces în tribune aproximativ 1.000 de suporteri ai echipei gazdă.

Conform protocolului UEFA pentru această perioadă afectată de pandemie, la partidele din competițiile organizate de forul continental pot participa fani până la 30% din capacitatea stadionului, dar numai suporteri ai echipelor gazdă. Iar asta doar dacă normele interne acceptă accesul fanilor pe arene”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Meciul dintre Irlanda de Nord și România poate fi urmărit la TV pe PRO TV sau în format live text pe www.prosport.ro.

Florin Bătrânu îi atacă pe contestatarii echipei naționale

Fostul fotbalist are încredere în jucătorii de la echipa națională că pot „drege busuiocul” și susține că este prea mult negativism în jurul lor.

„Suntem la nivelul urnei în care ne aflăm, sigur că se poate și mai rău. COVID-ul însă pare că ne ajută puțin în dorința de a prinde urna a doua la tragerea la sorți pentru preliminariile Mondialului viitor. La meciurile decisive noi ne-am mobilizat bine.

Așa s-a întâmplat cu Danemarca în 1989, cu Țara Galilor în 1993. Am reușit să dregem busuiocul. Mi se pare că totuși este prea mult negativism, toată lumea critică, dă cu noroi, trebuie să vedem părțile bune și să fim ponderați atunci când vorbim despre fotbalul românesc.

Altă variantă nu avem, ne punem speranțele în ei. Sunt tineri jucători care promit, nu pot face pasul in corpore la echipa națională. E adevărat că mulți dintre ei nu joacă afară la nivel înalt, așa cum se întâmpla în urmă cu 25 ani.

Sunt transferați acolo cum este și cazul lui Mihăilă, însă să vedem dacă vor reuși să confirme. Să nu se întoarcă de acolo cu coada între picioare cum s-a mai întâmplat”, a declarat Florin Bătrânu, pentru Realitatea Sportivă.

fotbal IRLANDA DE NORD liga natiunilor nationala romania