Certificatele de vaccinare vor arăta la fel în toate statele membre ale Uniunii Europene

header image

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au agreat ca certificatele de vaccinare să arate la fel în toate țările din Blocul comunitar.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, Charles Michel, care a adăugat că ulterior va fi stabilit și modul exact în care aceste certificate ar urma să fie folosite, informează Digi24.

Astfel, liderii europeni au fost de acord să lucreze la o formă standardizată și interoperabilă a dovezii de vaccinare.

„Credem că ar trebui să putem fi de acord asupra unor elemente comune care să fie incluse în certificatele de vaccinare în scopuri medicale. Și într-o etapă ulterioară vom stabili în ce circumstanțe vor putea fi utilizate aceste certificate”, a susținut președintele Consiliului European.

Liderii europeni au discutat despre gestionarea pandemiei și programul de imunizare

Liderii Uniunii Europene s-au reunit joi pentru a discuta, în regim de videoconferință, despre coordonarea răspunsului la pandemia de COVID-19, inclusiv despre introducerea unor certificate de vaccinare, așa cum au solicitat state precum Grecia și Spania.

Spania și Grecia, două state membre ale Uniunii Europene ale căror economii depind puternic de industria turismului, insistă pentru introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 la nivel european, certificat care să permită relaxarea condițiilor de călătorie.

Ministrul spaniol de Externe, Arancha Gonzalez, a afirmat că țara sa va insista în continuare pe lângă Uniunea Europeană, dar și pe lângă Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pentru introducerea unui asemenea certificat care să ducă la revitalizarea sectorului turismului.

Acord pentru recunoașterea reciprocă a testelor COVID-19

Tot joi, liderii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind stabilirea unui cadru comun pentru utilizarea testelor rapide antigen și recunoașterea reciprocă a rezultatelor testelor COVID-19 pe teritoriul întregii Uniuni.

Decizia a fost luată în unanimitate de către liderii europeni, iar scopul acesteia este acela de a limita răspândirea COVID-19 și de a contribui la buna funcționare a pieței interne europene.

Totodată, recomandarea Consiliului European mai prevede că lista comună a testelor rapide antigen trebuie să fie una flexibilă, pentru a permite eliminarea sau adăugarea unor teste în funcție de apariția unor eventuale mutații ale SARS-CoV-2.

certificat vaccinare charles michel consiliul european coronavirus pandemie covid-19 ue uniunea europeana vaccin vaccinare covid-19