Cea mai vârstnică pacientă cu Covid de la Timișoara a fost externată cu aplauze

header image

Cel mai vârstnic pacient tratat și vindecat de Covid, de la începutul pandemiei, la Timișoara, a fost externat miercuri după-amiază. Este vorba despre o femeie în vârstă de 95 de ani, care a stat în spital zece zile. Ea a plecat acasă în aplauzele medicilor și asistentelor.

Aceasta a stat în spital 10 zile, confirmată cu coronavirus, iar acum a fost declarată vindecată și a plecat acasă.

Cea mai vârstnică pacientă cu Covid de la Timișoara a fost externată cu aplauze

Femeia a primit tratament de la Victor Babeș, a oferit o lecție de viață tuturor, fiind unul dintre cei mai disciplinați pacienți pe care spitalul i-a avut în toată această perioada.

„Au fost momente emotionante, astazi, la Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes din Timisoara. O pacienta, in varsta de 95 de ani, internata in urma cu 10 zile, cu diagnosticul de infectie cu SARS CoV 2, a fost externata.
Este cel mai in vârsta pacient tratat in unitatea sanitara din Timisoara in aceasta perioada de pandemie. Bunicuta, asa cum era alintata de cadrele medicale, a avut mai multe probleme respiratorii la internare, din cauza infectiei cu noul coronavirus, dar medicii si asistentele Sectiei de Boli Infectioase II, sub supravegherea carora s-a aflat pacienta, au reusit sa o vindece. La plecare i-au facut o surpriza. Au asteptat-o la iesirea din unitatea sanitara si au aplaudat-o. Bunicuta a fost preluata de un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean si transportata acasa. Ii dorim multa sanatate!„, au transmis reprezentantii Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara.

Bunicuta de 95 de ani externata de la Spitalul Victor Babes Timisoara

Au fost momente emoționante, astăzi, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara. O pacientă, în vârstă de 95 de ani, internată în urmă cu 10 zile, cu diagnosticul de infecție cu SARS CoV 2, a fost externată.
Este cel mai în vârstă pacient tratat în unitatea sanitară din Timișoara în această perioadă de pandemie. Bunicuța, așa cum era alintată de cadrele medicale, a avut mai multe probleme respiratorii la internare, din cauza infecției cu noul coronavirus, dar medicii și asistentele Secției de Boli Infecțioase II, sub supravegherea cărora s-a aflat pacienta, au reușit să o vindece. La plecare i-au făcut o surpriză. Au așteptat-o la ieșirea din unitatea sanitară și au aplaudat-o. Bunicuța a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată acasă.
Ii dorim multă sănătate!
#spitalulvictorbabes #impreunasuntemputernici

Posted by Spitalul Victor Babes Timisoara on Wednesday, January 6, 2021

La plecare, bunicuţa a fost însoţită de medicul Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase, care i-a urat multă sănătate. Femeia este cel mai vârstnic pacient infectat cu Sars-cov-2 din Timișoara.

„Tanti, vă urăm sănătate și să aveți grijă de dumneavoastră. Bine? Multă sănătate” – i-a transmis medicul Virgil Musta pentru cel mai vârstnic pacient al său,

Bătrâna a fost dusă acasă de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș.

În ultimele 24 de ore, în județul Timiș au fost confirmate încă 385 de pacienți infectați cu coronavirus. Numărul total de cazuri, de la începutul pandemiei, a ajuns la 27.107, fiind înregistrate, de asemenea, 612 decese. Rata de infectare în Timiș este de 3,31 / 1.000 de locuitori.

cel mai varstnic pacient covid timisoara