Ce se întâmplă cu spitalele Cantacuzino și Sfântul Ștefan din Capitală, în plină pandemie de coronavirus. Anunțul lui Nelu Tătaru

header image

Nelu Tătaru, ministul Sănătății, a declarat că Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino și Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântul Ștefan din Capitală vor deveni unități suport COVID.

Ministrul Sănătății este ferm convins că aceasta este cea mai bună soluție, în contextul în care, în ultima perioadă, numărul de cazuri noi de coronavirus a explodat, iar sistemul sanitar a ajuns aproape de colpas.

În Bucureşti avem Sfântul Ştefan şi Spitalul Cantacuzino pe care le operaţionalizăm ca suport COVID. Am transmis către DSP-uri să facă evaluarea acestor spitale şi odată cu această evaluare să avem evaluarea tehnică a tot ceea ce înseamnă utilităţi, cum ar fi surse de oxigen, sau potenţialul de energie electrică. La nivelul celulei de criză de la nivelul MAI este acea evaluare a personalului a celor şase specializări care în acest moment sunt în prima linie.

În funcţie de solicitările pe care le avem în teritoriu, mobilizăm. Există o evaluare a personalului de la fiecare unitate medicală care poate fi disponibilizat. Există o evaluare în fiecare judeţ, în contextul în care este nevoie în judeţele limitrofe, se pot face detaşări”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru este disperat! Încă 4.931 cazuri noi de coronavirus

Până pe 16 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până luni, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI.

alerta coronavirus coronavirus nelu tataru spitale suport covid