Ce se întâmplă cu Diego Fabbrini, la Dinamo? Florin Bratu: „Nu îl văd fericit, e ieșit din peisaj” | EXCLUSIV ProSPort Live

header image

Florin Bratu (40 de ani), fostul antrenor al Concordiei Chiajna, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația de la Dinamo, dar și despre cea a mijlocașului Diego Fabbrini (30 de ani).

Fost jucător și antrenor la Dinamo, Florin Bratu a explicat că Diego Fabbrini nu s-a integrat prea bine în „Ștefan cel Mare” și trage un semnal de alarmă din acest punct de vedere, având în vedere calitățile fotbalistului italian.

Ce se întâmplă cu Diego Fabbrini, la Dinamo?

„Mai ții minte unde a dat cel mai bun randament Fabbrini la Botoșani, pe ce poțizie? Inter stânga. Este genul de jucător căruia îi place să vină cu fața spre poartă, îi place să aibă mingea, să se ducă în pressing. Acolo, în zona centrală, poți scoate un om din joc, poți scoate un fault. E un jucător de combinație.

Mă uit așa la el și parcă nu îl văd fericit. E foarte crispat, foarte ieșit așa din peisajul ăsta al lui Dinamo și e păcat, pentru că are calități foarte bune”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.