Ce categorii de persoane se pot vaccina împotriva COVID-19 în etapa a doua a campaniei

header image

Etapa a doua a campaniei de vaccinare ar urma să începă în jurul datei de 15 ianaurie, potrivit autorităților. Astfel, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu risc ridicat și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale ar urma să fie imunizate începând din această lună.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat recent faptul că persoanele din prima etapă, respectiv lucrătorii din domeniul sănătății și social, se vor putea vaccina în continuare, chiar dacă începe și etapa a doua.

Se pare că în sistemul public și în cel privat a început deja realizarea listelor pentru programarea la vaccinare a persoanelor care se pot înscrie în etapa a doua a campaniei.

Ce persoane se pot înscrie pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Autoritățile române nu au finalizat încă lista bolilor cronice.

Ce persoane intră în categoria lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale

-personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;

-personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;

-personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume:

-personalul din învățământ și creșe;

-personalul poștal și din servicii de curierat;

-personalul cultelor religioase;

-personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;

-personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

boli cronice campania de vaccinare lucratori esentiali persoane cu risc ridicat vaccin covid