Cazul tinerei incendiate în Giurgiu. Ce substanță a fost descoperită, după examenul toxicologic INML, în trupul victimei (EXCLUSIV)

header image

Ancheta în cazul tinerei ucise și incendiate într-o valiză, în județul Giurgiu, oferă detalii surprinzătoare. Cadavrul Mihaelei-Sabina Mircea a fost descoperit între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, iar până la această oră nu există, încă, un suspect.

Surse judiciare au transmis, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, că examenul toxicologic efectuat la INML a evidențiat prezența unei substanțe care ridică alte semne de întrebare. Este vorba despre un… insecticid, iar anchetatorii pleacă de la două variante. Prima dintre ele ar fi aceea că Mihaelei-Sabina Mircea a fost obligată să înghită insecticidul, înainte de a fi ucisă.

Cea de-a doua variantă luată în calcul de anchetatori este că Mihaela-Sabina Mircea a înghițit, cu premeditare, respectivul insecticid -sechestrată fiind -, din dorința de a scăpă de tortura la care a fost supusă.

”La INML, în urma examenului toxicologic, s-a evidențiat prezența unui insecticid. Ceea ce este foarte ciudat. O variantă ar fi că fata ar fi fost forțată sa bea insecticidul sau chiar ea a îngurgitat o astfel de substanță pentru a scăpa de de posibile torturi, în cazul in care a fost sechestrat”, au transmis surse judiciare pentru GÂNDUL.RO.

Un șofer de TIR anunța, pe data de 30 octombrie – în jurul orei 22.30 -, că pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, a descoperit un cadavru incendiat. De fapt, omul a spus că observase focul de la volan și oprise tocmai pentru a stinge flacăra. Ajuns la locul incendiului, bărbatul a constatat că, de fapt, era vorba despre un trup de om care ardea.

”Nu se pot face aprecieri obiective cu privire la posibila locație în care s-ar afla un posibil suspect”

Aceleași surse judiciare au mai transmis, acum câteva zile, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, că, până acum, nu a fost stabilit încă un suspect, chiar dacă au fost audiate mai multe persoane.

Suplimentar, la data respectivă nu fuseseră primite nici rezultatul analizei toxicologice de la INML și nici rezultatul analizei fizico-chimice de la INC.

”Nu a fost stabilit un suspect. Au fost audiate mai multe persoane din cercurile apropiate sau tangențiale ale victimei, dar niciuna în calitate de suspect. Nu se pot face aprecieri obiective cu privire la posibila locație în care s-ar afla un posibil suspect, așa că o știre în sensul că este plecat din țara este o simplă speculație. Nu am primit de la INML rezultatul analizei toxicologice și nici rezultatul analizei fizico-chimice de la Institutul Național de Criminalistică (INC). În principiu, la sediul parchetului nu au loc audieri astăzi”.

În ceea ce îl privește pe tatăl copilului tinerei – plecat în Spania -, el ar putea fi chemat în România și audiat în perioada următoare, ”orice informație legată de victimă fiind extrem de importantă în anchetă. Una dintre aceste informații vitale ar fi data la care a luat legătura, ultima dată, cu victima”, au mai precizat sursele judiciare pentru GÂNDUL.RO.

ancheta crima giurgiu crima giurgiu fata incendiata giurgiu