Caz halucinant în Dâmbovița. Trei adolescenţi, reținuți de Poliție după ce ar fi violat o copilă de 11 ani

header image

Caz șocant în Dâmbovița: trei adolescenți cu vârste între 14 şi 17 ani au fost reţinuţi, sâmbătă, de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii, sub acuzaţiile de pornografie infantilă, viol şi complicitate la viol. În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că victima este o copilă de 11 ani.

Adolescenţii reţinuţi au constrâns la act sexual o copilă de 11 ani, au filmat, apoi au distribuit imaginile unor cunoscuţi.

Din cercetări a reieşit faptul că în 2 ianuarie, între orele 21.30 – 22.30, victima, în vârstă de 11 ani, în timp ce mergea spre locuinţă, ar fi fost constrânsă de unul dintre cei trei să se deplaseze la domiciliul lui.

Împreună cu alţi doi tineri, ar fi determinat-o să întreţină raporturi sexuale orale. Actul sexual ar fi fost înregistrat video, cu un telefon mobil şi distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicaţii de comunicare”, transmite Poliţia Română.

Sâmbătă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, au descins la domiciliul unuia dintre bănuiţi, pentru documentarea activităţii infracţionale.

Cei trei adolescenţi au fost reţinuţi de procurorul de caz

Pe parcursul zilei, ei vor fi prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Dâmboviţa şi al reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială Dâmboviţa.

Un angajat al unei mănăstiri, agresat de tatăl unei fetițe. Acesta a crezut că tânărul este violator în serie

Un angajat al Mănăstirii Sfântul Vasile cel Mare a fost agresat de tatăl unei fetițe. Aceasta și-a anunțat părintele că un necunoscut a parcat în curtea casei lor, însă de fapt presupusul agresor greșise locul de destinație. Plin de vânătăi, tânărului i s-a eliberat cetificat medico-legal.

Istvan M., 22 de ani, angajat ca șofer la Mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare din localitatea clujeană Someșu Cald, avea ca sarcina de îndeplinit ridicarea unor produse din carne pentru masă de Crăciun. Însă, a parcat greșit în curtea unui cetățean din Gilău, în loc de ferma de pui la care trebuia să ajungă. Fetița proprietarului a observat mașina și și-a sunat imediat tatăl. Bărbatul s-a gândit la ce este mai rău, crezând că e vorba de un violator, a apărut rapid și i-a aplicat intrusului o bătaie soră cu moartea.

adolescenti copil de 11 ani copila dambovita pornografie infantila retinuti viol