Cazările fictive de la Sinaia. Poliția a deschis dosar și anchetează anunțurile false de pe OLX!

header image

Poliția Brașov anunță că a deschis un dosar penal in rem pentru înșelăciune în cazul cazărilor fictive de la Sinaia. Zeci de anunțuri false de pe OLX sunt anchetate de oamenii legii, care vor să facă dreptate celor 70 de români păcăliți cu oferte de Revelion în stațiunea prahoveană.

Acțiunea polițiștilor a demarat imediat după ce Carmen Jakab, patroana societății Queen Imob, o agenție imobiliară, a reclamat că numele firmei sale a fost folosit în povestea cazărilor false de la Sinaia.

Dosar penal in Rem. Ce anchetează polițiștii

Fiind vorba despre un dosar penal in rem, deocamdată cercetările coordonate de Parchetul local se derulează doar față de cauză, neexistând vreun urmărit penal. În felul acesta, toate dosarele deschise în țară pe baza plângerilor depuse de cetățenii păcăliți cu petreceri de Revelion la Sinaia sunt conexate la cel de la Brașov.

În urma unor anunțuri false publicate pe platforma OLX, zeci de români au fost păcăliți cu vacanțe la Sinaia în perioada Revelionului. Ei au achitat în avans sume cuprinse între 2.000 și 3.750 de lei, arată libertatea.ro. Ulterior, autorii anunțurilor pretindeau că ar fi de la firma Queen Imob, însă ei nu au mai putut fi contactați de păgubiți.

Poziția OLX. Ce măsuri s-au luat

Administratorii platformei de anunțuri OLX susțin că au dezactivat conturile de pe care s-au publicat anunțurile încă din data de 15 septembrie. Însă, în pofida asigurărilor date de OLX, persoanele păcălite susțin că au găsit anunțuri false inclusiv în luna decembrie! OLX se apără și de această dată și precizează că în perioada octombrie-decembrie ar fi închis 62 de conturi legate de anunțuri de cazări pentru sărbători.

Totuși, pentru a evita pe viitor astfel de situații, reprezentanții platformei OLX recomandă ca utilizatorii să nu plătească în avans bani pentru cazare dacă datele de contact, pozele, prețul sau adresa anunțului li se par dubioase. Iată ce aspecte trebuie verificate de către toți cei care interacționează cu platforma de anunțuri online:

anunturi false OLX cazari fictive revelion romani pacaliti OLX sinaia