Carantină prelungită cu 7 zile într-o localitate din Timiş

header image

Carantina în localitatea Dumbrăviţa din judeţul Timiş va fi prelungită cu 7 zile, după ce autorităţile au constatat că nu a scăzut rata de infectare cu Covid-19.

Având în vedere faptul că, în ultimele 14 zile, rata de infectare/1000 de locuitori la nivelul localităţii Dumbrăviţa, aflată în carantină din data de 10 ianuarie 2021, ora 00, nu a scăzut, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a făcut o analiză pentru a vedea dacă se impune măsura prelungirii carantinării. (…) În urma analizei, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transmis Institutului Naţional de Sănătate Publică propunerea de prelungire a carantinării pentru unitatea administrativ-teritorială Dumbrăviţa”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Timiş.

După primirea avizului INSP, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis sâmbătă prelungirea măsurii de carantinare, pe o perioadă de 7 zile.

Decizia va fi trimisă pentru aprobare Centrului Naţional de Coordonarea şi Conducere a Intervenţiei. Măsura de carantinare va intra în vigoare de la data şi ora prevăzută în Ordinul şefului DSU, a mai anaunţat Prefectura Timiş.

De asemenea, subprefectul Mircea Băcală a solicitat structurilor Ministerului Afacerilor Interne intensificarea controalelor pentru respectarea măsurilor impuse în pandemie, atât în Dumbrăviţa, cât şi în cele trei unităţi administrativ teritoriale care vor ieşi din carantină- Giroc, Moşniţa Nouă şi Ghiroda.

Bilanț coronavirus. 2.719 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore. Alți 94 de oameni au murit din cauza SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 2.719 noi cazuri de Covid şi 94 de decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus.

Până sâmbătă, în România au fost confirmate 709.194 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 650.189 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

carantina cazuri covid crestere dumbravita numar de cazuri covid-19 prelungire rata de infectare timis