Cătălin Cîrjan, mesaj emoționant după plecarea lui Mesut Ozil: „A fost minunat!” Ultimele detalii despre transferul momentului în Turcia

header image

Cătălin Cîrjan (18 ani) a transmis un mesaj emoționant după plecarea starului lui Arsenal, Mesut Ozil. Germanul a trecut vizita medicală la Fenerbahce și este ca și transferat de gigantul din Turcia.

Mesut Ozil este ca și transferat la Fenerbahce, după ce starul german a ajuns la un acord de reziliere cu Arsenal. Mijlocașul s-a fotografiat cu simbolurile gigantului din Istanbul, dar problemele financiare ale turcilor au împiedicat mutarea până acum.

Conducătorii lui Fener au găsit chiar o soluție inedită pentru a reuși să îl transfere pe Ozil. Au apelat la ajutorul suporterilor pentru a strânge banii necesari. Aceștia au lansat o campanie de sms-uri, iar orice fan poate trimite un mesaj cu textul Mesutol, în valoare de două lire/mesaj. Astfel, suporterii sunt chemați să susțină venirea lui Ozil pe Şükrü Saracoğlu Stadium.

Cătălin Cîrjan l-a dat de gol pe Mesut Ozil: „A fost minunat. Mult succes!” Ultimele amănunte despre transferul starului lui Arsenal

Turcii au anunțat azi că Mesut Ozil a trecut vizita medicală. Anunțul transferului devine astfel unul iminent. Imediat, Cătălin Cîrjan a postat un mesaj de la revedere pentru fostul său coleg și idolul său.

„Mulțumesc, Mesut Ozil, a fost minunat să am un astfel de model aproape, care a influențat direct dezvoltarea mea pe teren! Mult succes inainte!”, a scris puștiul lui Arsenal pe contul de twitter. La câteva minute după postare, puștiul a șters mesajul postat pe rețeaua de socializare.

Venirea lui Mesut Ozil a provocat o adevărată isterie la Istanbul. Turcii susțin chiar că germanul va fi cel mai mare jucător din istoria campionatului. Aceștia nu au ezitat să îl compare chiar și cu Gică Hagi, considerat de mulți cel mai valoros fotbalist din istoria Super Lig.

„Avem o rugăminte față de fanii noștri. Vă rugăm să continuați să ne susțineți. Suntem dependenți și de suportul vostru financiar.

În ziua în care Ozil va semna, vă voi ruga să spargeți recordul în cadrul campaniei de SMS-uri. Poate se vor aduna 300 de mii, 500 de mii sau chiar un milion de mesaje. Acest lucru ne-ar ajuta enorm”, a transmis Ali Koc, președintele lui Fenerbahce, potrivit eurosport.ro.

Ozil este campion mondial cu reprezentativa Germaniei, titlul pe care l-a cucerit în 2014. Mijlocașul de 32 de ani mai are alte 12 trofee în palmares, printre care titlul în La Liga și Cupa Angliei, de patru ori.

Cătălin Cîrjan este al doilea român din istoria lui Arsenal, după mijlocașul Vlad Dragomir (21 de ani), impresariat tot de către Cătălin Sărmășan, care acum joacă la Perugia, în Serie B.

5 milioane de euro este cota de piață a lui Mesut Ozil, conform Transfermarkt
92 de selecții și 23 de goluri a adunat Ozil la naționala Germaniei
600 de jocuri, 105 goluri și 215 pase decisive a strâns germanul la toate echipele de club la care a evoluat

arsenal londra catalin cirjan fenerbahce MESUT OZIL