Căsătoriile gay, trecute în Constituție! Victorie zdrobitoare pentru cuplurile homosexuale

header image

Victorie zdrobitoare pentru cuplurile homosexuale, care au reușit să le fie recunoscut dreptul de a se căsători. Astfel, la 18 ani după ce au rezervat instituţia cununiei numai persoanelor heterosexuale, alegătorii din statul american Nevada au votat copleşitor pentru abolirea acestei măsuri şi în favoarea includerii în Constituţie a recunoaşterii uniunilor între persoane de acelaşi sex!

Referendumul din Nevada s-a ținut tot în 3 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

62% voturi pentru căsătoriile gay

Americanii din Nevada au votat masiv în favoarea căsătoriilor gay – 62% dintre alegători au fost de acord, potrivit rezultatelor definitive recent publicate. Nevada devine primul stat american care recunoaşte şi protejează căsătoria gay în Constituţia sa.

La scrutinul din 3 noiembrie, la „întrebarea numărul 2”, alegătorilor li s-a cerut să răspundă dacă doresc suprimarea unei dispoziţii adoptate în 2002, potrivit căreia „numai căsătoria dintre un bărbat şi o femeie poate fi recunoscută” în Nevada. Cuplurile homosexuale au fost nevoite să aștepte o decizie a Curţii Supreme, cea mai înaltă jurisdicţie americană, venită la sfârşitul anului 2014, pentru a obţine recunoaşterea uniunii lor (recunoaștere numai la nivel federal); alte 30 de state deja recunosc căsătoria gay.

În plus, amendamentul votat acum obligă Nevada şi instituţiile sale să recunoască şi să trateze toate căsătoriile în mod egal, indiferent de sexul persoanelor. Aceasta este o garanţie suplimentară pentru homosexuali în cazul în care Curtea Supremă, unde conservatorii se bucură acum de o majoritate clară, revine asupra deciziei.

S-a mai decis, totodată, și că organizaţiile religioase şi membrii clerului din Nevada au dreptul de a refuza să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex fără a se lua măsuri judiciare împotriva lor.

casatoria gay constitutie cupluri nevada persoane homosexuale