Câte persoane s-au programat la vaccinare, în prima zi, prin platforma pusă la dispoziție de Guvern. În prima oră erau 50.000 de oameni

header image

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat vineri seară, la Digi 24, că etapa a doua de vaccinare a debutat cu un număr foarte mare de utilizatori care s-au înregistrat pe platforma pusă la dispoziție de Guvern. Astfel, potrivit acestuia, în prima oră s-au programat circa 50.000 de oameni, iar în total, în prima zi, aproximativ 190.000.

În prima oră de funcționare a platformei au fost alocate peste 100.000 de sloturi, ceea ce înseamnă 50.000 de români programați, a afirmat Gheorghiță.

În total, vineri, în prima zi a etapei a doua de vaccinare s-au programat la nivel național 190.000 de oameni, între care 50.000 în Capitală, acolo unde locurile sunt ocupate pentru următoarele 20 de zile.

Pot să vă spun că acum o oră erau 18.000 de utilizatori pe minut. Este una dintre cele mai mari programări informatice. Este peste platforma marilor magazine din perioada de Black Friday. În prima oră erau alocate peste 100.000 de sloturi, adică 50.000 de persoane programate. Pentru a realiza o programare online, o persoană poate să înscrie pe platformă maximum zece persoane din familie. Au fost 35.000 de utilizatori unici care au putut înscrie maximum 10 persoane pe platformă”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.

Din etapa a doua de vaccinare fac parte persoanele cu vârste de peste 65 de ani, cele cu boli cronice și cele care asigură activități esențiale.

Românii se pot înscrie în etapa a doua de vaccinare pe platforma vaccinare-covid.gov.ro, prin medicul de familie, prin call center-uri sau prin serviciile de asistență socială din primării.

Dr. Valeriu Gheorghiţă: 85% din angajaţii sistemului medical se vor vaccina în prima etapă. Care este procentul, în acest moment

Medicul Valeriu Gheorghiţă a declarat, tot vineri seară, la același post de televiziune, că până în 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din cadrul sistemului de sănătate, din 250.000, ceea ce reprezintă 67,5 %, dar mai sunt programați la vaccinare 42.000 de angajați, astfel că procentul va urca la 85%.

Este o rată mulțumitoare, mai mult decât ne așteptam. Reprezintă un mesaj de încredere”, a declarat Gheorghiţă.

guvern platforma ro vaccinare valeriu gheorghita Valeriu Gheorghita coordonator campania nationala de vaccinare anti-Covid