Câți profesori se vor vaccina anti-COVID. Sorin Cîmpeanu: “Data limită este vineri!” / Anunț despre redeschiderea școlilor: “În ianuarie, decidem!”

header image

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că în sistemul preuniversitar s-au arătat disponibili să se vaccineze anti-COVID aproape 50% dintre angajați. Situația este mult mai bună la universitar. Totodată, oficialul a vorbit și despre eventuala redeschidere a școlilor pe 8 februarie.

Sorin Cîmpeanu a precizat că ponderea angajațior din sistemul de învățământ universitar este de 60%, mult mai bună față de cea existentă la preuniversitar. Ministrul Educației a explicat și cum a ajuns la aceste cifre.

Noi am inițiat o interogare a întregului sistem. Întrebarea a fost adresată tuturor celor 340 de mii de membri ai sistemului național de educație. Până în momentul de față, învățământul preuniversitar se apropie, deci în momentul acesta, data limită este vineri, 15 ianuarie, orele 16, până în acest moment, personalul din sistemul de învățământ preuniversitar se apropie de 50% cu privire la disponibilitatea de vaccinare, fără ca aceste răspunsuri să constituie o obligație legală de vaccinare, iar în sistemul de învățământ universitar suntem deja la 60%”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu: “În ianuarie anunțăm dacă redeschidem școlile!”

Ministrul Educației a anunțat și momentul în care urmează să anunțe dacă unitățile de învățământ din România ar urma să se redeschidă pe 8 februarie. Decizia nu o va lua singur, ci pe baza unei expertize făcută inclusiv de Ministerul Sănătății.

Decizia va fi luată, punând la masă expertiza din Educație cu expertiza din Sănătate, pentru că este foarte îngustă fâșia dintre dreptul fundamental la educație și dreptul fundamental la sănătate și decizia va fi anunțată cât mai repede cu putință, oricum în luna ianuarie, rămânând practic cel puțin o săptămână până la data de 8 februarie, pentru ca școlile, profesorii, elevii, părinții să aibă suficient timp în vederea pregătirii începerii școlii în format fizic, acolo unde se va putea”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

ministrul educatiei profesori vaccin sorin cimpeanu vaccin anti-covid vaccin coronavirus