Boris Johnson va lua o decizie referitoare la următorii pași în discuțiile cu UE după summit-ul european de săptămâna aceasta

header image

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, va lua o decizie referitoare la următorii pași pe care țara sa îi va face în ceea ce privește negocierile cu Uniunea Europeană referitoare la relația post-Brexit după summit-ul european care are loc joi și vineri la Bruxelles.

Anunțul a fost făcut miercuri de către purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Londra, după cum informează Agerpres.

Premierul britanic a stabilit 15 octombrie ca fiind data limită pentru stabilirea unui acord cu Blocul comunitar privind viitoarele relații Londra-Bruxelles, în special în ceea ce privește comerțul.

Eventualul acord ar trebui să intre în vigoare pe 31 decembrie, când se încheie perioada de tranziție post-Brexit.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Londra a confirmat, însă, miercuri, că încă există divergențe importante între Londra și Bruxelles. Acesta spune că unul dintre principalele obstacole este reprezentat de capitolul referitor la politica de pescuit, întrucât britanicii se opun menținerii accesului pescarilor europeni în apele britanice.

Londra și-a exprimat dezamăgirea și față de refuzul UE de a iniția un proiect care să cuprindă temele asupra cărora există deja un consens.

Comisarul european pentru Piaţa Unică, Thierry Breton, a declarat marţi că UE este pregătită pentru eventualitatea în care nu s-ar ajunge la nicio înţelegere cu Regatul Unit.

„Preferăm un acord, dar nu cu orice preţ, iar dacă nu va fi niciun acord, suntem pregătiţi. Vămile noastre sunt gata pentru lipsa unui acord şi este urgent să se pregătească pentru asta şi vămile britanice”, a declarat comisarul european.

Negocierile dintre Bruxelles și Londra sunt în continuare în impas

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Ultima dispută dintre cele două părți este cea referitoare la statutul Irlandei de Nord, care are graniță terestră cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Potrivit Acordului de la Belfast, cunoscut și sub numele de Acordul din Vinerea Mare, semnat în 1998, între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu trebuie să existe o graniță.

Pentru a asigura respectarea acestei prevederi, Acordul Brexit prevede ca Irlanda de Nord să continue să aplice unele dintre regulile comunitare. Dar proiectul de lege prezentat săptămâna aceasta de Marea Britanie ar permite Londrei să ignore aceste reguli comunitare, ceea ce ar însemna că Regatul Unit ar încălca legislația internațională.

boris johnson brexit diplomatie marea britanie ue uniunea europeana