Bogdan Aurescu: „Reținerea lui Navalnîi e inacceptabilă”

header image

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a declarat că reținerea disidentului rus Alexei Navalnîi la revenirea în țara sa este „inacceptabilă”, și ”represiunea împotriva opoziției, doar pentru că este opoziție, e profund nedemocratică”.

Mesajul transmis de Bogdan Aurescu

Demnitarul român a postat un mesaj pe contul său de Twitter, la aproximativ o oră după ce liderul opoziției din Federația Rusă a fost reținut de poliție pe Aeroportul Șeremetievo din Moscova, la revenirea din Germania.

Reprezentanți ai Poliției din Rusia au declarat că reținerea lui Navalnîi are legătură cu încălcarea termenilor unei eliberări condiționate dintr-un proces în care disidentul era inculpat.

Alexei Navalnîi, reținut de poliție

Serviciul rus al penitenciarelor (FSIN) a confirmat într-un comunicat că l-a reținut pe Navalnîi pentru încălcarea termenilor eliberării condiționate. Opozantul lui Vladimir Putin va rămâne în custodia poliției până la audieri. Numărul persoanelor care au fost arestate până în acest moment la aeroportul Vnukovo este de 53.

Opozantul principal al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a fost reținut de poliție la controlul pașapoartelor, pe care l-a efectuat imediat după ce a aterizat în Rusia.

Avocata acestuia a solicitat să îl însoțească, dar această cerere a fost refuzată. Nici soția opozantului nu a primit permisiunea de a-l însoți.

Aleksei Navalnîi a făcut o serie de declarații la aerport: „Este o dovadă în plus că lupta trebuie continuată”, a spus acesta. „Sunt fericit că am ajuns, este ziua cea mai bună din ultimele luni. Aici e casa mea”, a declarat Navalnîi.

„Nu mă tem, pentru că știu că am dreptate, știu că dosarele mele penale sunt fabricate, iar ceea ce mi s-a întâmplat sunt încercări de a mă speria și intimida. Voi trece de controlul de pașapoarte, voi ieșit din aeroport și voi merge acasă”, a mai spus acesta.

alexei navalîi bogdan aurescu moscova rusia vladimir putin