AS Roma, greșeală impardonabilă! Stafful tehnic a efectuat 6 schimbări în loc de 5 și a pierdut meciul și la „masa verde”. Pe gazon, fusese învinsă oricum de Spezia

header image

AS Roma este campioana gafelor din Italia: a comis o nouă eroare monumentală! În meciul de marți seara cu Spezia, a făcut 6 schimbări în loc de 5, cât prevede regulamentul.

Veretout (min.69), Karsdorp (min.69), Perez (min.85), Dzeko (min.91), Fuzato (min.95) si Ibanez (min.95) au fost jucătorii introduși de tehnicianul portughez pe durata întâlnirii de pe Olimpico.

AS Roma a fost eliminată, marţi, în optimile Cupei Italiei, după ce a pierdut, scor 2-4, după prelungiri, meciul cu echipa Spezia.

AS Roma, greșeală impardonabilă! Stafful tehnic a efectuat 6 schimbări în loc de 5 și a pierdut meciul și la „masa verde”. Pe gazon, fusese învinsă oricum de Spezia

Pentru Spezia au marcat Andrei Galabinov (6 – penalti), Saponara (15, 119) şi Verde (107), iar pentru AS Roma au punctat Pellegrini (43 – penalti) şi Mhitarian (73). AS Roma a avut doi jucători eliminaţi, portarul Lopez (91) şi fundaşul Gianluca Mancini (92).

la finalul întâlnirii oficialii clubului roman au fost înștiințați de observatorul de joc că oricum ar fi fost descalificați din cauză că au efectuat 6 înlocuiri, cu una în plus față de cât permite regulamentul.

Nu este prima gafă a romanilor din acest sezon, în prima etapă din Serie A antrenorul Fonseca l-a folosit pe Amadou Diawara, care a fost trecut pe lista jucătorilor sub 22 de ani, în condițiile în care are 23 de ani!

Acest nou eşec suferit de AS Roma, la patru zile după înfrângerea categorică în derby-ul cu Lazio (0-3), din Serie A, face ca scaunul lui Fonseca să înceapă să se clatine, conform presei italiene.

3-0 la masa verde as roma cupa italiei Roma Fonseca