„Arestări rapide după incendiul de la Piatra Neamț!” Ion Cristoiu: „Probabil că vor fi două planuri…”

header image

Gazetarul Ion Cristoiu a estimat că guvernul liberal și președintele Klaus Iohannis își vor împărți sarcinile în privința abordării tragediei de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde zece oameni au ars în secția ATI COVID.

Cristoiu estimează că guvernul va merge pe mâna unor „arestări rapide”, vizat fiind și liderul CJ, Ionel Arsene (PSD).

„Probabil că vor fi două planuri. Unul, al Guvernului, care va merge pe arestări rapide, vor căuta Acarul Păun, se vor atinge şi de (Ionel) Arsene. Profetizez că vor fi arestări în perioada următoare. Politizarea nu va fi făcută de PNL, ci de Klaus Iohannis. Iohannis a spus, după slujbă (slujba religioasă la care a participat duminică, la Sibiu, n.r.) că acest accident arată nevoia de reformă.

Eu am scris deja textul de miercuri al lui Iohannis. ‘Este nevoie de reformă, pentru că, timp de 30 de ani, PSD a ţinut sistemul nereformat şi, în consecinţă, trebuie ţinute alegeri pe 6 decembrie, ca să vină un guvern democratic şi reformist’. Dl. Iohannis nu se va coborî la nivelul preşedinţiei de consiliu judeţean. Întrebarea este cum va reacţiona dl. Marcel Ciolacu la această nevoie de a face alegeri pentru reformă în Sănătate”, a declarat Ion Cristoiu la Antena 3.

Sănătate în România înseamnă sentință la moarte! Din 5 în 5 ani o tragedie medicală o întrece pe alta/ România, țara care a avut în 5 ani 6 miniștri ai Sănătății și un ministru interimar!

Prăbușirea sistemului medical avut loc în mai multe etape, fiecare dintre ele dezvăluind din ce în ce mai accentuat latura criminală. De la tragedia de la Maternitatea Giulești din august 2010 la tragedia de la Colectiv ce a urmat după cinci ani, acum a venit și rândul unor alte spitale din țară să calce pe urmele unităților sanitare din București. Astfel, pentru a treia oară în ultimii cinci ani sistemul sanitar sanitar și-a dovedit încă o dată limitele și credibilitatea sa s-a prăbușit.

arestari ati covid incendiu ion cristoiu ludovic orban piatra neamt tragedie vinovati