ANM anunță ninsori și ploi în aproape toată țara! De când se strică vremea

header image

Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că vremea se strică începând cu acest weekend. De vineri, ANM informează că în cea mai mare parte din țară vom avea ploi și ninsori, fenomene însoțite de vânt puternic.

Potrivit ANM, informarea de vreme rea va intra în vigoare vineri la amiază, 20 noiembrie, şi va fi activă până sâmbătă seara.

În ce zone din țară va ninge

Astfel, în intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 – 21 noiembrie, ora 17:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 20 litri/mp.

În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 – 50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea.

ANM mai informează că la finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

anm ninsori vin ninsorile vineri 20 noiembrie vreme rea