Andrea Pirlo, veste uriașă pentru Radu Drăgușin: „Este pregătit!”. Care este următorul meci în care românul va juca pentru Juventus

header image

Juventus se duelează cu Bologna duminică, iar Radu Drăgușin este rezervă pe banca echipei din Torino. Antrenorul „Bătrânei Doamne” pare foarte mulțumit de evoluția tânărului român și anunță că se gândește să-l bage în teren la meciul din Cupa Italiei, de miercuri.

Juventus joacă împotriva lui Spal în sferturile de finală ale Cupei Italiei, miercuri, de la ora 21:45.

Andrea Pirlo anunță când ar putea să joace din nou Radu Drăgușin

„Drăguşin, din primul minut cu Bologna? Nu, dar este pregătit şi ar putea juca în Cupa Italiei, miercuri”, a spus Andrea Pirlo.

Radu Drăgușin mai are contract cu Juventusdoar până la vară, iar ofertele importante au început să apară pentru român. Drăguşin a semnat cu Juventus după ce a împlinit vârsta de 16 ani, fiind transferat în schimbul sumei de 250.000 de euro de la formaţia Sport Regal Bucureşti.

La finalul sezonului 2018/2019, Radu Drăguşin a fost premiat pentru că a fost unul dintre jucătorii de top ai Centrului de Juniori de la Juventus! „Chiar şi prin comportamentul faţă de ceilalţi colegi, atât în timpul orelor de italiana, cât şi la alte cursuri, el dă dovadă de educație și colegialitate, fiind un adevărat exemplu”, spuneau cei de la Juventus despre Drăguşin, în 2019.

Până să debuteze pentru echipa mare a lui Juventus, Radu Drăguşin a evoluat pe rând la echipele U17, U19 şi U232.

Radu Drăgușin, în atenția marelui Rivaldo

Rivaldo crede că Radu Drăgușin are toate șansele să devină un fundaș de top în Serie A. Tânărul Radu Drăgușin și-a făcut debutul la echipa mare a lui Juventus în luna decembrie și a fost chiar titular în meciul de Cupă cu Genoa, în care a avut o evoluție lăudabilă.

„Drăgușin este încă foarte tânăr și are un viitor strălucit în față. Faptul că a venit în Italia atât de devreme ar putea fi esențial pentru creșterea și adaptarea sa la un club mare și la o ligă precum Seria A. Deci, el trebuie să continue să lucreze și să profite de această șansă de a ajunge la un club mare atât de tânăr”, a spus Rivaldo.

„Poate învăța atât de multe de la jucători precum Chiellini, Bonucci sau Gianluigi Buffon și să devină un mare fundaș în viitor”, a completat fostul campion mondial.

andrea pirlo Juventus radu dragusin serie a