Anchetatorii nu au terminat nici acum expertizele criminalistice în cazul femeii ucise și arse pe câmp. Suspecții vor fi audiați din nou! (EXCLUSIV)

header image

Ancheta în cazul femeii ucise și arse într-un geamantan, pe un câmp din județul Giurgiu, este încă departe de a fi finalizată. Polițiștii nu au terminat încă toate expertizele necesare și nu au reușit să analizeze toate probele adunate până acum. Potrivit legii, dacă vor trece șase luni, iar dosarul nu va fi finalizat și trimis în instanță, cei trei suspecți vor trebui eliberați.

Un șofer de TIR a observat, la data de 30 octombrie, un incendiu care izbucnise la marginea drumului, undeva între localitățile giurgiuvene Ghimpați și Valea Plopilor, Pentru că flacăra era foarte înaltă și se manifesta violent, acesta a decis să intervină și a tras pe dreapta. În momentul în care a încercat să stingă vâlvătaia cu un estinctor, bărbatul a observat, îngrozit, silueta unui trup de om și a sunat imediat la numărul de urgență 112.

A urmat o cursa contra cronometru pentru dentificarea autorului, iar la jumătatea lunii noiembrie anchetatorii au stabilit că victima, Sabina Mircea, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost omorâtă, de trei persoane, două femei și un bărbat, într-un apartament din București.

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au ajuns la concluzia că femeia se ocupa cu prostituția și locuia împreună cu cei trei.

În urma unui conflict, aceștia ar fi lovit-o în cap cu un corp dur, cel mai probabil o toporișcă, după care au băgat-o într-un geamantan și au transportat-o până la marginea câmpului respectiv, unde i-au dat foc, cu ajutorul unei substanțe inflamabile.

Suspecții nu și-au recunoscut fapta, iar ancheta a rămas cu unele necunoscute, în sensul în care, în locuință nu s-ar fi găsit urme de sânge și nici arma crimei.

Potrivit unor surse judiciare, au fost dispuse mai multe analize de laborator, dar și o percheziție informatică a telefoanelor mobile ale suspecților. Niciuna nu a fost, însă, finalizată până acum.

Polițiștii citesc, încă, mesajele din telefoanele celor trei suspecți de omor

Sursele citate au precizat că „încă sunt în defășurare perchezițiile informatice, expertize fizico-chimice pentru anumite bunuri găsite iar suspecții vor fi audiați din nou”.

Cu alte cuvinte, polițiștii au clonat telefoanele celor trei, încă citesc mesajele trimise de aceștia și analizează fotografiile și eventualele materiale filmate, pentru a stabili dacă au vreo legătură cu omorul.

În plus, gemantanul în care a fost transportat și ars cadavrul, a fost trimis la Institutul Național de Criminalistică (INC), însă nu s-a stabilit încă ce substanță inflamabilă s-a folosit pentru incendierea acestuia.

Conform legii, dacă vor trece șase luni iar anchetatorii nu vor reuși să finalizeze dosarul și să-i trimită pe cei trei suspecți în judecată, aceștia vor fi puși în libertate.

crima giurgiu expertize criminastice femeia arsa giurgiu parchetul de pe langa tribunalul giurgiu sabina mircea