AMFB cere cu disperare ajutorul Primăriei Capitalei! Ședință de urgență pentru fotbalul bucureștean + Explicația președintelui Marian Lumânare | EXCLUSIV

header image

Fotbalul bucureștean a înghețat total din momentul în care coronavirusul a pus stăpânire pe România. Miercuri, la AMFB a avut loc o ședință în care s-a discutat cu cluburile de Liga 4 pentru ca măcar acestea să înceapă sezonul, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Din informațiile ProSport, la ședință s-a discutat despre reluarea campionatului la Liga 4, dar în momentul în care li s-a transmis președinților formațiilor că trebuie să le asigure jucătorilor testarea împotriva COVID, aceștia au spus pas. Doar două cluburi au spus că pot susține financiar plata pentru teste. ProSporta vorbit cu președintele AMFB, Marian Lumânare, despre situația delicată din fotbalul bucureștean. Acesta spune că ar fi nevoie de intervenția Primăriei Capitalei pentru a se mai juca fotbal anul acesta în eșaloanele inferioare.

„A fost ieri o ședință cu echipele din Liga 4. Doar 4-5 cluburi erau interesate să continue. S-a discutat să se înceapă campionatul măcar la Liga 4, dar e obligatorie testarea. În Hunedoara am înțeles că s-ar începe, dar acolo echipele sunt susținute de primării. La Brașov se face testul și echipele joacă în 14 zile 5 etape. Joacă multe etape intermediare. Apoi se ia o pauză de două săptămâni și fac din nou testele și termină turul.

Să fim sănătoși până la anul, că noi nu știm ce se întâmplă nici anul ăsta. Durerea foarte mare e că nu se pot disputa competiții la copii și juniori. Noi așteptăm un semn de la Guvern. Printr-o minune sperăm să ne dea voie să jucăm câteva etape, dacă nu măcar în primăvară să reușim. S-au înscris 12 echipe la Liga 4, formatul nostru e de 16 echipe.

Câteva echipe s-au retras, Rapid 2 a primit loc la Liga 3, Steaua a promovat. E o stare de incertitudine peste tot, nu doar la fotbalul bucureștean. Bucureștiul are un handicap față de celelalate județe. Acolo se mai implică niște consilii locale, o primărie. Aici primăriile de sector sau Primăria Capitalei nu se uită la fotbal, nu alocă niciun ban. Probabil luna viitoare vom închide oficial, dacă nu vom avea parte de o minune. Multe județe au închis competițiile anul acesta, cu excepția celor din Hunedoara și Brașov”, a declarat Lumânare pentru ProSport.

AMFB pune presiune pe cluburi să-și plătească datoriile

Din informațiile ProSport, în ultimul timp mai mulți oficiali ai AMFB au sunat cluburile afiliate pentru a le cere să achite datoriile din urmă pe motiv că AMFB trebuie să-și plătească angajații: „E o informație falsă. Sunt echipe datornice, care nu și-au plătit baremele. Sunt oameni răi. AMFB plătește arbitrii, dar sunt echipe care nu și-au plătit aceste sume către AMFB. Ce vină avem noi? Dacă începea campionatul nu mai existau aceste datorii, dar dacă au văzut că situația e incertă ei au mers la două capete. E adevărat că avem nevoie de bani, că n-am avut competiții de atâtea luni, dar nu mi se pare ok să nu se plătească aceste baremuri”.

Lumânare a vorbit și despre angajații AMFB, după ce ProSport a dezvăluit zilele trecute că 8 angajați vor fi puși pe liberpână pe 15 martie 2021: „AMFB are 12 angajați cu carte de muncă și mai are 8 colaboratori. Sunt plătiți la zi angajații 100%. Au fost în șomaj tehnic în perioada stării de urgență, dar și-au primit salariile. Începând de luna aceasta vor încasa 75% din salarii. Nu putem renunța la salariați.

amfb fotbalul bucurestean liga 4 marian lumanare